Asus M60J – ca să nu-ţi mai trebuiască alt calculator acasă

Asus M60J – ca să nu-ţi mai trebuiască alt calculator acasă

08 martie 2010 | 18:00 Daniel Ion Comentarii 6

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

În spiritul prezicerilor celor de la Google, cum că PC-urile desktop vor fi moarte în trei ani, vă prezentăm în continuare laptop-ul Asus M60. Producătorul îl încadrează în categoria portabilelor multimedia, avantajele sale principale fiind configuraţia de de top, placa video performantă, unitatea optică Blu-ray şi tastele multimedia. Diagonala de 16" a ecranului îl plasează la limita portabilităţii, iar greutatea şi autonomia nu sunt foarte încurajatoare pentru cei care pleacă des la drum. Pe de altă parte, o astfel de combinaţie de dotări îl face cu siguranţă atractiv pentru cei care vor să renunţe la desktop-ul voluminos de acasă.

Asus M60J - laptop multimedia de ultimă generaţie

Lucios şi luminos

Marea majoritatea a portabilelor Asus sunt construite cu plastic lucios şi M60J nu face notă discordantă. Aceasta nu înseamnă însă că laptopul are un aspect ieftin. Din contră, îmbinările arată foarte bine, iar construcţia pare foarte solidă. Testele de rezistenţă în situaţii adverse rămâne să le efectuaţi dumneavoastră. Am fi vrut să vedem o tastatură chiclet, cu aceeaşi calitate ca la Asus G73. Avem însă o tastatură destul de răspândită printre portabilele producătorului taiwanez. Ea flexează foarte puţin în interiorul carcasei, însă tasta Del este minusculă, iar cursorii trebuie identificaţi vizual de cele mai multe ori înainte de-a fi folosiţi.

Zona cuprinsă între tastatură, ecran şi difuzoarele Altec Lansing este împânzită de butoane sensibile la atingere. Am fi vrut să vă putem spune că acolo sunt toate butoanele multimedia de care aţi avea nevoie la un calculator, însă nu este cazul. Dacă folosiţi frecvent Windows Media Center pentru a accesa conţinutul multimedia din memorie, atunci acele butoane sunt excelente. Altfel, ele sunt total inutile. Nici măcar Winamp-ul nu poate fi controlat cu ajutorul lor. Singura zona utilă eate cea pentru ajustarea volumului. Această acţiune necesită însă puţin antrenament datorită sensibilităţii crescute a zonei. Doar indicatorul de volum stă aprins tot timpul. Celelalte butoane se sting după un timp şi cei mai mulţi dintre voi vor aprecia aceasta. Touchpad-ul este relativ mic şi puţin lăsat în interiorul carcasei. Nu am simţit nevoia să-l dezactivez în timpul redactării articolului deoarece nu l-am atins niciodată din greşeală.

Asus M60J - butoanele multimedia iluminate

Specificaţii

  • Ecran: 16", 1366x768, glare
  • CPU: Intel Core i7-820QM, 1,73 GHz, 8 MB Cache, 45 W TDP, 3,06 GHz Turbo
  • Chipset: Intel PM55 Express
  • RAM: 2 x 2 GB DDR3, 1066 MHz
  • GPU: Nvidia GeForce 240M, 1 GB VRAM
  • HDD: 2 x 320 GB, 7200 RPM, 16 MB buffer, Seagate
  • Unitate optică: Blu-ray 4,8x (HL-DT-ST CT10N)
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n
  • Conectori: 4 x USB 2.0, HDMI, DisplayPort, D-Sub, E-SATA, Firewire, Express card, 3 x audio
  • Baterie: 6 celule, 4800 mAh
  • Greutate: 3,3 kg cu baterie
  • Dimensiuni: 375 x 265 x 34,3-40,6 mm

Touchpad-ul cu cititor de amprente integrat

Cel mai puternic procesor mobile

Cei interesaţi de oferta actuală de la Intel vor găsi listat Core i7-820QM ca fiind cel mai puternic procesor din parcare. Acestea fiind spuse, gigantul IT cere pe el nu mai puţin de 546 $ şi nu-l poţi cumpăra dacă nu mai comanzi încă 999 pe lângă el. Pentru cultură generală, doar seriile i7-800 şi i7-700 sunt quad core, iar prima dintre ele este singura ce oferă 8 MB cache. În testele sintetice realizate cu SiSoft Sandra, procesorul s-a situat puţin deasupra unui Core 2 Quad Q8200, iar un Core i7-920 pentru desktop oferă un spor de performanţă de aproximativ 40% faţă de el.

  • SiSoft Sandra CPU Dhrystone - 40,64 GOPS
  • SiSoft Sandra CPU Whetstone - 44,3 GIPS
  • PCMark Vantage - 6.161 puncte

Locul pe unde iese mult aer cald

Sistem de gaming, pentru cei mai puţin pretenţioşi

Placa video şi rezoluţia ecranului ar trebui să-i avantajeze pe cei care doresc să ruleze jocuri cu Asus M60 şi nu suntem departe de adevăr. Totuşi, jucătorii împătimiţi ar putea să se uite în altă parte după performanţe mai bune. Rezultatele de mai jos spun totul. Pentru a rula titlurile actuale la rezoluţia nativă cu un framerate decent de cele mai multe ori trebuiesc dezactivate setările de antialiasing (AA) şi anisotropic filtering (AF).

  • 3DMark Vantage Performance - 2.701
  • 3DMark Vantage CPU - 18.335
  • 3DMark Vantage GPU - 2.103
  • Crysis Warhead - Mainstream - 26 fps
  • Far Cry 2 - DX 10, High, No AA - 25 fps
  • Modern Warfare 2 - AA 2x, Extra - 55 fps
  • NFS Shift - No AA, Medium - 31 fps

Asus M60J - unitatea optică Blu-ray

Multimedia

Cu player-ul video potrivit, încărcarea procesorului la rularea unui film în format Blu-ray este neglijabilă. Placa video de la Nvidia este direct responsabilă pentru asta. Unitatea optică nu este foarte zgomotoasă, dar veţi simţi faptul că un disc se învârte în ea. În afară de portul DVI, Asus M60J dispune de toate tipurile de ieşiri video cunoscute. Pentru că nu am avut decât un monitor la dispoziţie, nu vă putem spune sigur dacă laptopul poate afişa imagini pe trei ecrane în acelaşi timp. Cei care dispun de un sistem de sunet surround vor aprecia cele trei ieşiri audio, una dintre ele oferind şi suport S/PDIF. Difuzoarele Altec Lansing sunt decente pentru o pereche de boxe integrate, însă e foarte posibil ca cei mai mulţi utilizatori să prefere o pereche de căşti sau sistemul audio menţionat.

Autonomie

Ar fi fost drăguţ dacă Asus ar fi inclus tehnologia Optimus în configuraţia lui Asus M60J. Ea ar fi adus un spor de autonomie binevenit. În mediul office, folosind profilul Power4Gear Power Saving, cu luminozitatea ecranului de 35% am lucrat pe laptop timp de o oră şi 30 de minute. Modulul wireless a fost folosit pentru navigare pe Internet şi o pereche de căşti a redat muzică în marea majoritate a timpului. Pentru testul multimedia am rulat un film Blu-ray folosind profilul Power4Gear Entertainment. Cu luminozitatea ecranului setată la 50%, placa de reţea wireless dezactivată şi folosind o pereche de căşti, bateria a fost consumată într-o oră şi 5 minute.

Unul din difuzoarele Altec Lansing ale portabilului

În jocuri, sistemul consumă foarte mult şi autonomia este pe măsură. Cu ecranul setat la luminozitate 50%, pe profilul High Performance, laptopul s-a oprit după doar 35 de minute. Cum era de aşteptat, foarte multă căldură este evacuată prin fantele de pe latura stângă. Totuşi, chiar şi după mai bine de o oră de rulat jocuri, restpad-ul şi tastatura rămân reci. O singură menţiune negativă avem de făcut. Trebuie evitat profilul Power4Gear Quiet Office. El aproape că opreşte ventilatorul sistemului de răcire, iar componentele interne ajung să se încălzească foarte puternic. Ventilatorul porneşte la turaţie maximă din când în când, însă nu este suficient şi utilizarea laptopului devine problematică. Sistemul de operare funcţionează însă carcasa se încălzeşte foarte puternic.

Alte aspecte

Calitatea ecranului este bună, deşi Asus M60J nu excelează la acest capitol. Unghiurile de vizibilitate sunt decente, iar filtrul lucios al ecranului este la acelaşi nivel cu chenarul. Cei care simt nevoia unei securităţi sporite pot folosi cu încredere cititorul de amprente de sub touchpad. La fel ca marea majoritate a laptopurilor produse de Asus, M60J este dotat cu sistemul de operare Express Gate, accesibil la nivel de bios. Cu el se poate accesa Internetul în câteva secunde de la pornire. Butonul dedicat Express Gate se găseşte lângă difuzorul din stânga. Laptopul este livrat cu un modest Logitech Optical Mouse Plus. El este de preferat touchpad-ului, însă este depăşit de modele actuale.

Mouse-ul cu fir oferit la pachet cu Asus M60J

Cei interesaţi de acest laptop trebuie să ţină cont că producătorul a lansat două versiuni. Modelul de faţă este M60J. Cel de-al doilea, M60Vp, are în configuraţie procesoarele din seria anterioară Core 2 Duo şi placa video ATI Mobility Radeon HD 4650. El este livrat cu un singur HDD, însă poate fi dotat cu baterie de 9 celule.

Concluzie

Din punct de vedere al performanţei, Asus M60J este unul dintre cele mai puternice portabile multimedia de pe piaţă. Nu ne referim aici la performanţa în jocuri deoarece portabilul nu a fost creat pentru acest segment. El va mulţumi jucătorii de weekend. Poate singura dezamăgire personală este legată de ecran. Pe diagonala de 16" şi-ar fi găsit lejer loc o rezoluţie de 1600x900 sau poate chiar mai mare. Cel puţin unitatea optică Blu-ray merita mai mult. Preţul acestui portabil poate fi considerat mare, însă nu trebuie trecută cu vederea configuraţia de top oferită. Momentan, în oferta mai multor magazine online se găseşte versiunea lui Asus M60J cu procesor Intel Core i7-720QM care costă între 4.700 de lei şi 5.200 de lei, în funcţie de HDD-urile şi unitatea optică incluse.

Asus M60J înlocuieşte cu brio orice sistem desktop multimedia

Plusuri şi minusuri:

[+] configuraţie performantă
[+] placa video rulează titlurile actuale
[+] capacitate mare de stocare pe două HDD-uri
[+] tastatura şi restpad-ul rămân reci tot timpul
[-] autonomie redusă
[-] rezoluţia cam mică a ecranului
[-] butoane multimedia cu utilizare limitată

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI