Stăteam într-o zi şi îmi îngrijeam notebook-ul de la servici, să nu mă înţelegeţi greşit că aş fi un maniac al domeniului, însă sunt adeptul curăţeniei, mai ales în cazul unui echipament destul de scump şi sensibil. Mi se pare deja o operaţie banală, dar m-am gândit că nu mulţi ştiu cum se face acest lucru şi care sunt ustensilele necesare. Lucrând cu notebook-urile de mai bine de patru ani, contorizez doar de la momentul de când am început să le şi desfac ca pe desktop-uri, mi-am dat seama cam cum ar trebui curăţat, care sunt punctele lor sensibile şi cum putem evita anumite probleme.
Am un notebook
Aşa cum şi vânzările de calculatoare la nivel mondial o indică, notebook-urile câştigă teren în faţa compatrioatelor mai voluminoase. Marele neajuns al calculatoarelor portabile îl reprezintă perfomanţele 3D, în jocuri mai exact. La celelalte capitole însă acestea se descurcă acceptabil şi sunt astfel alternative serioase la desktop-uri. Spaţiul mic ocupat, portabilitatea, chiar şi nivelul de zgomot redus sunt aspecte pozitive de partea lor ce reuşesc să contracareze preţul ceva mai ridicat, dar totuşi într-o continuă scădere.
Aspectele negative nu ocolesc însă notebook-urile, ele fiind mai sensibile şi vulnerabile la accidente. Dacă în cazul unui desktop vărsarea unui lichid pe tastatură se rezolvă prin achiziţionarea alteia în cel mai rău caz, portabilele sunt predispuse la defecţiuni mult mai serioase, având sub tastatură o mare parte a componentelor vitale.
Fiind compact şi de cele mai multe ori aflat sub influenţa garanţiei, desfacerea în vederea curăţării de praf a notebook-ului nu mai este la îndemâna oricui ca în cazul unei carcase ATX. Principalii duşmani ai notebook-urilor sunt praful şi lichidele, acestea din urmă fiind prezente mai tot tipul pe acelaşi birou cu calculatorul.




Producătorii de tablete cu Windows 8: nu putem concura cu Apple
Lenovo ThinkPad X1 Carbon - ultrabook profesional de 14”
Magazin exclusiv Lenovo în centrul Capitalei
Intel motorizează primul val de tablete cu Windows 8
HP EliteBook Folio 9740m - ultrabook pentru profesionişti
Începe coşmarul: topirea gheţurilor arctice eliberează cantităţi uriaşe de metan
Sforăitul creşte de 5 ori riscul de a suferi de cancer
Atenţie, ai un robot pe cămaşă! (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor