ZenBook Pro UX550: ultraportabilul bun la toate [REVIEW]

Experienţa de utilizare

Fiind un produs premium, ZenBook Pro UX550 este un laptop căruia nu prea ai ce să îi reproşezi. Acesta este construit foarte bine, oferind senzaţia unui produs rezistent în timp, iar fiecare element al său pare să fi fost bine gândit înainte de a fi implementat. De exemplu, display-ul cu diagonală de 15,6” vine cu rezoluţie Full HD, pentru a limita consumul de energie (cei care îşi doresc neapărat pot comanda unul cu rezoluţie 4K, însă la dimensiunile acestea, sunt puţine motive pentru a face asta). De asemenea, ecranul nu este acoperit cu sticlă lucioasă, ci cu o suprafaţă anti-glare, foarte confortabilă în utilizare atât în interior, cât şi în exterior.

Multitudinea de port-uri de conectivitate sugerează  că ne aflăm într-o perioadă de tranziţie. Pe partea stângă avem cele două mufe Thunderbolt 3 (compatibile şi cu USB 3.0 Type-C, desigur), în timp ce pe partea din dreapta avem mufe USB 2.0 şi un jack audio. Ce lipseşte cu desăvârşire este mufa Ethernet, element apreciat de către care cei care lucrează într-un mediu cu multe reţele WiFi care interferează, sau cei care îşi doresc viteze mai mari de transfer decât sunt posibile pe o reţea wireless. Din fericire, un astfel de adaptor este inclus în pachetul de bază, însă ocupă permanent o mufă USB.

Este curios cum un laptop pentru productivitate nu beneficiază de o tastatură completă, cu tot cu numpad, însă probabil că dimensiunile computerului nu permiteau acest lucru. Din fericire, mica problemă pe care am întâlnit-o pe ZenBook 3 UX490, în care tastele nu erau corect iluminate nu se regăseşte şi pe ZenBook Pro. Toate tastele sunt iluminate complet, completând astfel imaginea unui dispozitiv premium din toate punctele de vedere.

ZenBook Pro a fost laptop-ul „de serviciu” pe care l-am folosit anul acesta la IFA 2017, unde a stat destul de mult deconectat de la curent. Practic, în fiecare zi am reuşit să îmi termin treaba cu o singură încărcare a acumulatorului, însă acesta nu a fost folosit decât câteva ore pe zi. Acele câteva ore erau însă intense, întrucât laptop-ul a fost folosit pentru scris, editat poze şi chiar clipuri video, fiecare dintre aceste activităţi fiind duse la bun sfârşit fără probleme.

Autonomia poate atinge lejer 5-6 ore de utilizare într-un mod mai „agresiv” de utilizare, cu multe tab-uri de Chrome deschise şi diverse aplicaţii folosite pentru editare foto sau video (editarea video e ceva mai solicitantă la export, însă nu atât de pretenţioasă atunci când materialul este prelucrat). Cei care vor folosi în principal aplicaţii de birou precum Word şi Excel ar putea să scoată liniştiţi o zi completă de lucru la o singură încărcare. Desigur, ASUS a integrat în ZenBook Pro şi aplicaţia sa de protecţie a bateriei, pe care am mai întâlnit-o în trecut pe UX390, care oferă posibilitatea de a îmbunătăţi durata de viaţă a acumulatorului prin încărcarea sa doar până la 60% atunci când computerul este legat tot timpul la priză. Există de asemenea moduri de utilizare pentru cei care folosesc mult computerul în modul „mobil”, care încarcă acumulatorul complet, cât şi posibilitatea de utilizare mixtă, care încarcă acumulatorul până la 80%. Pe termen scurt, aceste beneficii sunt greu de cuantificat, însă un laptop care n-a fost tot timpul încărcat complet atunci când a fost conectat la priză ar trebui, cel puţin în teorie, să nu piardă atât de mult din capacitatea acumulatorului după câţiva ani de utilizare.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat