ASUS a lansat Designo MZ27AQ, un monitor ultrasubţire pentru divertisment

ASUS MZ27AQ inaugurează o nouă serie de modele ultrasubţiri, cu ramă îngustă. Monitorul cu diagonală 27” dispune de un panou IPS cu rezoluţie WQHD (2560x1440), care acoperă 100% din spectrul de culoare sRGB. Ecranul măsoară doar 7 mm în cel mai subţire punct şi integrează un sistem audio ASUS SonicMaster 2.1, dezvoltat în cooperare cu Harman Kardon. Acesta dispune de două difuzoare stereo de 6W şi un subwoofer extern de 5W.

Ecranul WQHD al monitorului Designo MZ27AQ afişează cu 77% mai mulţi pixeli decât un monitor FullHD. Panoul IPS recomandă monitorul atât pentru editare media, cât şi pentru divertisment.

Designo MZ27AQ integrează ASUS Eye Care cu Flicker-Free şi Ultra Low Blue Light, tehnologii create pentru a reduce stresul asupra ochilor şi proteja utilizatorul împotriva efectului obositor al luminii albastre. ASUS Blue Light Filter are patru niveluri prestabilite care pot fi accesate prin intermediul unui meniu afişat pe ecran, permiţându-le utilizatorilor să controleze reducerea nivelului de lumină albastră. Tehnologia Flicker-Free reduce pâlpâirea ecranului pentru o experienţă de vizualizare mai confortabilă.

Opţiunile pentru conectare includ DisplayPort 1.2, două intrări HDMI 1.4 şi o ieşire pentru căşti.

Monitorul ASUS Designo MZ27AQ este disponibil în România la un preţ de aproximativ 2100 lei.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat