Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Asus nu mai este un nume nou pe piaţa monitoarelor. Oferta lor este destul de bogată şi acoperă un spectru foarte larg. De-a lungul timpului am avut posibilitatea să facem cunoştinţă cu câteva modele reprezentative, cum ar fi monitorul pentru gaming cu sistem audio încorporat PG221, primul monitor de 24” din oferta lor, MK241H şi micuţul VW198T. În cele ce urmează vă vom prezenta monitorul de 22” LS221H despre care Asus spunea acum o jumătate de an că ar fi cel mai subţire din lume.
Construcţie şi dotări
Producătorul taiwanez are deja o tradiţie în domeniul produselor IT cu caracteristici exclusiviste. Colaborarea cu Lamborghini a produs seria VX de laptop-uri cu design inspirat de bolizii italieni, iar ultraportabilele S6 se remarcă prin ornamentele din piele. Monitorul LS221H se face la rândul său remarcat prin elemente de design aparte, fiind creat pentru cei care sunt interesaţi mai mult de aspect decât de performanţe.

Motivul pentru care Asus s-a lăudat că are cel mai subţire monitor de 22” este profilul de doar 2,5 cm al ecranului. Pe un birou elegant, acest fapt va de apreciat. Din păcate pentru cei care ar dori să monteze monitorul pe un perete, sistemul VESA 100 mm nu este în spatele afişajului, ci pe talpa piciorului. Acesta este rabatabil şi nu se poate detaşa deoarece încorporează mufele video şi de alimentare. Un buton blochează piciorul într-una din cele două poziţii. Pe birou, LS221H are o lăţime de aproximativ 25 cm, în ciuda profilului destul de subţire. Datorită modului dual de fixare al piciorului, monitorul nu dispune de reglaj pe înălţime.
Exclusivitatea modelului de faţă nu este dată însă de piciorul rabatabil, ci de ornamentul din piele maro de pe faţa sa. El reuşeşte să dea personalitate unui dispozitiv electronic ce tinde să devină banal. Deasupra zonei acoperită cu piele, pe o bară cromată îngustă, se găsesc cele şase butoane de control ale monitorului. Câteva LED-uri integrate nu strică nimănui, aşa că Asus a inclus în piciorul monitorului LED-uri multicolore, menite să indice, ca şi în cazul lui PG221, modul predefinit de funcţionare (Movie, Scenery, Game).

Pentru a proteja matricea, monitorul este dotat cu un ecran antireflexiv din sticlă ce oferă o rezistenţă la zgârieturi similară cu a cristalului de safir. Conectivitatea este asigurată de două mufe video, una D-Sub şi o alta HDMI. Se ştie că cel mai folosit conector video la ora actuală este cel DVI, compatibil cu HDMI prin intermediul unui adaptor. Asus s-a gândit şi la acest fapt şi a inclus în pachet, pe lângă cablul D-Sub, şi un cablu adaptor DVI-HDMI. Mai putem menţiona că alimentarea se face de la un transformator extern.






Cel mai ieftin monitor 3D la ora asta
Samsung reinventează geamul termopan
LG prezintă noi monitoare cu ecran IPS şi suport 3D
BenQ RL2240H - monitor dedicat fanilor RTS
LG DX2500 – monitor 3D, fără ochelari
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor