Asus LS221H – cu ornament din piele, pentru un birou cu stil

Asus LS221H – cu ornament din piele, pentru un birou cu stil

12 noiembrie 2008 | 18:00 Daniel Ion Comentarii 0

Performanţe

Vom începe prin a spune că matricea lui Asus LS221H este de tip TN, cu o rezoluţie 1680x1050, standard pentru monitoarele cu diagonala de 22”. Aceasta a permis producătorului să poată specifica un timp de răspuns de doar 2 ms GtG, însă aceasta l-a costat. Pentru obţinerea acestei valori se folosesc de obicei tehnici de compensare electronică a timpului de răspuns, prin aplicarea unei supratensiuni care măreşte viteza de tranziţie a unui pixel de la o nuanţă de culoare la alta. Din nefericire, în unele cazuri cum este şi cel de faţă, această tehnică determină apariţia unor artefacte de imagine în cazul schimbărilor mai rapide ale imaginilor de pe ecran. Ele s-au putut observa uşor la LS221H atunci când plimbam o fereastră pe desktop.

Am fost de asemenea puţin dezamăgiţi să observăm efectul de ghosting. Ne aşteptam ca odată cu maturizarea tehnologiei LCD să nu ne mai lovim de probleme specifice matricelor de acum 3-4 ani. Unghiurile de vizibilitate sunt bune, deşi Asus specifică 170o şi doar 160o. Luminozitatea este de 300 cd/mp, standard pentru monitoarele actuale. La capitolul contrast, Asus menţionează o rată de 4.000:1 ce se obţine prin tehnologia proprie Asus Smart Contrast Ratio.

În ciuda problemelor menţionate mai sus, care s-ar putea să nu fi observate de un utilizator obişnuit, LS221H redă culorile destul de bine, fără a oferi un gamut extins precum MK241H. Comportamentul în jocuri a fost decent şi în afară de câteva momente în care ghosting-ul a fost evident, nu am avut ce să-i reproşăm. În cazul vizionării filmelor, monitorul s-a comportat destul de bine. Nu recomandăm însă folosirea presetărilor oferite de producătorul prin tehnologia Splendid. Ele tind să deterioreze de cele mai multe ori calitatea imaginii.

Asus LS221H - piciorul rabatabil cu LED-uri integrate

Am găsit că butoanele de pe faţa monitorului nu sunt foarte usor de apăsat, datorită faptului că nu ies în relief, ci sunt integrate în bara cromată de sub afişaj, fiind la acelaşi nivel cu ecranul de protecţie. Acesta din urmă s-a dovedit destul de eficient în a bloca lumina puternică din spatele utilizatorului. În pachet este oferită o bucată de material textil moale, utilă pentru înlăturarea amprentelor de pe ecran. Cele două intrări video pot fi folosite simultan, schimbarea semnalului afişat făcându-se cu un singur buton.

Concluzie

Deşi nu excelează la capitolul performanţă, Asus LS221H impresioneză prin construcţie şi design. Ornamentul din piele aduce pe birou o exclusivitate specifică accesoriilor de lux. Performanţele sale îl recomandă celor mai puţin pretenţioşi, care doresc însă un monitor cu design aparte. LS221H se va descurca destul de bine în mediul multimedia, fiind însă recomandat în mod special pentru aplicaţii office. Nu se exclude nici conectarea lui o sursă video high definition prin intermediul portului HDMI. În magazine, Asus LS221H poate fi găsit la un preţ aproximativ de 1.200 de lei.

Plusuri şi minusuri:

[+] design exclusivist cu ornament din piele naturală

[+] ecran de protecţie rezistent la zgârieturi

[+] port HDMI

[+] profil subţire

[-] ghosting vizibil uneori

[-] butoanele se apasă puţin cam greu

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI