Mai multe melodii punk au fost înregistrate din greşeală pe un album Beyonce

20.09.2017

Mai mulţi fani ai artistei Beyonce au avut parte de o surpriză după ce au cumpărat albumul „Lemonade” pe vinil. Printre melodiile cântăreţei apăreau şi unele ale formaţiei canadiene punk Zex.

 

Greşeala a fost făcută de fabrica din Germania care produce vinilurile. Unii fani nu au fost încântaţi, deoarece au aşteptat luni de zile pentru ca albumul să fie disponibil şi în acest format. Alţii au preciat albumul inedit. „E muzică bună şi pe partea cealaltă”, a scris cineva pe Twitter.

 

Casa de discuri a artistei, Columbia Records, şi-a cerut scuze pentru eroare şi le va oferi copii gratuite celor care au primit albume cu melodii punk.

 

 

Beyonce nu a făcut declaraţii, deoarece se află într-o pauză după naşterea celor doi gemeni ai săi, Rumi şi Sir.

 

Vinilul este un mediu de stocare pentru muzică care a revenit puternic, în ciuda popularităţii formatelor digitale şi a serviciilor de streaming. În 2016, vânzările de viniluri au atins maximul ultimilor 25 de ani în Marea Britanie, ajungând la 3,2 milioane de unităţi. În 2015, vînzările de astfel de discuri au generat venituri de 416 milioane de dolari la nivel global, faţă de 35 de milioane de dolari în 2005, potrivit Statista

 

 

 

✨Dear Evan Hansen on Broadway✨

A post shared by Beyoncé (@beyonce) on

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult