Asus prezintă BRT-AC828, un router wireless performant pentru firme mici şi mijlocii

08.12.2016
Asus prezintă BRT-AC828, un router wireless performant pentru firme mici şi mijlocii

ASUS a anunţat routerul wireless BRT-AC828, un model rapid din clasa AC2600 cu patru antene transmiţătoare şi patru receptoare.

Routerul ASUS BRT-AC828 promite conexiuni rapide şi stabile către mai multe dispozitive simultan şi o acoperire extinsă a reţelei Wi-Fi. Dispozitivul foloseşte o configuraţie cu patru antene externe transmiţătoare şi patru receptoare (4×4) MIMO şi pune la dispoziţie reglaje fine ale puterii de emisie, permiţând optimizarea recepţiei pentru cea mai bună performanţă posibilă. Suportând până la 250 de conexiuni Wi-Fi în mod simultan, BRT-AC828 se poate descurca în situaţii dificile.

Ajutând firmele mici şi mijlocii să-şi protejeze informaţiile sensibile, ASUS BRT-AC828 încorporează funcţiile ASUS AiProtection cu tehnologie Trend Micro, care monitorizează reţeaua în timp real pentru a detecta ameninţările malware, viruşii şi alte intruziuni înainte ca acestea să ajungă la dispozitivele conectate. Reţeaua virtuală privată (VPN) Ipsec, cu motor de criptare hardware, este o modalitate sigură şi convenabilă pentru angajaţi, pentru a accesa datele interne ale firmei de acasă sau din altă locaţie externă. Suportul Virtual LAN (VLAN) le permite managerilor să administreze reţelele din diferitele birouri, construind un mediu de lucru şi mai sigur.

Specificaţii ASUS BRT-AC828

  • Wi-Fi – Dual-band 2.4GHz şi 5GHz concurent, 802.11ac (5GHz):  până la 1734Mbps, 802.11n (2.4GHz): până la 800Mbps (256QAM)
  • Caracteristici Wi-Fi – Tehnologie MU-MIMO, 2.4GHz 4×4, 5GHz 4×4
  • Procesor – IPQ8065 1.7GHz dual-core
  • Memorie – 256MB Flash / RAM 512MB DDR3
  • Porturi – 2 x 10/100/1000Mbit/s Ethernet WAN, 8 x 10/100/1000Mbit/s Ethernet LAN, 2 x USB 3.0, 1 x M.2 SATA (Socket 3)
  • Antene – 4 antene externe
  • Management – Consola administrare ASUSWRT web (Permission Management,Access Control, Setări VPN, Guest, Network, VLANs, AiProtection, QoS Management, RADIUS Server, System event log, IPS (Intrusion Prevention System), Traffic Analyzer)
  • Greutate & Dimensiuni – 950g, 190 x 300 x 49.5 mm

Administrarea dispozitivelor se face prin intermediul „Device Grouping” şi a serverul RADIUS Wi-Fi, managerii companiilor putând să instaleze cu ajutorul funcţiei Captive Portal chiar şi o pagină de bun venit pentru cei care se conectează la reţeaua Wi-Fi gratuită. Funcţia „Device Grouping” economiseşte timp, administrând grupat dispozitivele din diferite departamente, managerii IT putând să activeze aceleaşi setări pentru toate dispozitivele din grup.

Serverul RADIUS încorporat nu numai că salvează spaţiu prin eliminarea unui server extern, dar simplifică şi managementul reţelei, furnizând un mod de autentificare centralizată şi sigură pentru dispozitive şi utilizatori.

Stocarea în reţea este posibilă la viteze mari graţie slotului M.2 încorporat, care acceptă module SSD M.2 ultra-rapide. Sistemul poate fi configurat ca un mini-NAS pentru back-up şi stocarea fişierelor prin montarea unui SSD M.2 SATA potrivit. Comparativ cu porturile USB externe, portul intern securizează stocarea datelor şi reduce riscul ca acesta să fie deconectat accidental.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult