ASUS ROG GD30CI – desktop de gaming pentru cei interesaţi de upgrade-uri [REVIEW]

04.09.2017
ASUS ROG GD30CI - desktop de gaming pentru cei interesaţi de upgrade-uri [REVIEW]
Design, construcţie şi specificaţii tehnice

În ultima perioadă, ASUS a trimis în teste doar computere „prefabricate” precum ROG G20, GR8 sau VivoPC X, toate computere puternice, integrate în carcase proprietare compacte. De data aceasta avem la îndemână un desktop în adevăratul sens al cuvântului, modelul GD30CI, care se adresează celor care îşi cumpără un computer pentru gaming pe care plănuiesc să îl upgradeze în timp. Din fericire, calea spre upgrade este foarte simplă, designul lui GD30 oferind loc pentru toate nevoile consumatorilor.

Design şi construcţie

GD30CI este un computer mare. Carcasa sa este un mid-tower din gama superioară, cu destul spaţiu pentru a găzdui chiar şi cele mai avansate sisteme de răcire, sau cele mai performante componente. ASUS a abordat un design bazat pe culorile alb şi negru, cu o carcasă complet neagră şi două capace albe în partea din faţă. Acestea din urmă sunt complet detaşabile şi chiar este nevoie să fie scoase în anumite situaţii.

De exemplu, în cazul în care doriţi să folosiţi unitatea optică, capacul superior trebuie scos. În cazul în care doriţi să curăţaţi de praf coolerele frontale, trebuie scos plasticul din partea de jos. Computerul poate funcţiona perfect şi fără acestea (deşi probabil că va trage mai mult praf din mediul înconjurător fără ele, însă designul carcasei fără ele nu este tocmai plăcut.

Pe partea din stânga a carcasei se regăseşte un panou transparent, care oferă o privire în interiorul carcasei şi lasă lumina produsă de LED-uri să iasă. Modelul pe care l-am primit la test nu venea decât cu un cooler de 120mm în spatele carcasei care beneficia de iluminare cu LED-uri roşii şi de câteva LED-uri RGB pe placa de bază, care pot fi configurate din aplicaţia AEGIS III din Windows, care vine preinstalată pe computer. Chiar dacă iluminarea standard nu este tocmai impresionantă, există posibilitatea de a adăuga alte coolere şi sisteme de iluminat mai târziu.

Interiorul carcasei este probabil cel mai interesant aspect al lui GD30CI. Nu numai că avem de a face cu o carcasă încăpătoare, care poate fi configurată cu orice componente dorim de pe piaţă (după cumpărarea sistemului, evident), însă aceasta vine cu o serie de avantaje pe care nu le vedem atât de des. În primul rând, aceasta beneficiază de o placă metalică transversală de la un capăt la celălalt al carcasei. Aceasta se ataşează de placa video şi asigură că aceasta nu se îndoaie în timp din cauza greutăţii şi că întregul computer poate fi cu uşurinţă mutat, fără riscul deteriorării plăcii video.

Există în partea de sus şi în partea din faţă spaţiu destul pentru instalarea de coolere în plus sau chiar de radiatoare pentru soluţiile de răcire pe apă, care ar putea fi chiar necesare în anumite situaţii. Computerul vine cu un cooler pentru procesor standard, similar cu cel inclus în pachetele de la Intel. Având în vedere că procesorul din unitatea GD30CI nu făcea parte din seria K de la Intel, nu este necesară o răcire foarte puternică, întrucât frecvenţele sale nu ating niciodată valori extreme, însă cei care doresc un procesor K şi overclocking ar putea apela la o soluţie AIO. Placa video este modelul GTX 1080 TURBO, o versiune aproape identică în termeni de design şi performanţe cu modelele Founders Edition. O soluţie pe apă de răcire pentru aceasta ar fi de asemenea un avantaj, întrucât răcirea pe turbină este în general zgomotoasă. Din fericire, există destul spaţiu pentru două astfel de sisteme.

Accesul la sursa de energie şi la unităţile de stocare se face prin laterala din dreapta (computerul poate fi configurat şi cu două SSD-uri M.2). Aici sunt ascunse toate cablurile, ASUS reuşind să realizeze un cable management decent, curat şi uşor de modificat, la nevoie. Tot pe aici trec şi cablurile de semnal pentru modului WiFi/Bluetooth, care au antena undeva în partea superioară a computerului. Există destul spaţiu pentru ataşarea a şase unităţi de stocare de 3,5”. Sursa este cam dezamăgitoare, fiind non-modulară, însă şi-a făcut treaba cu brio alături de un GTX 1080 şi un Core i7 de la Intel.

Specificaţii tehnice

  • Nume: ASUS ROG GD30CI
  • CPU: Intel Core i7 7700 @ 3,6 GHz
  • GPU: NVIDIA GTX 1080
  • RAM: 32 GB DDR4 (2 x 16 GB)
  • Chipset: Intel H270
  • SSD: Samsung 512 GB M.2
  • HDD: Seagate 2TB 7200RPM
  • Unitate optică: DVD-Writer
  • Reţea: Gigabit
  • Front panel: 2 x jack 3,5 mm (căşti şi microfon), 2 x USB 3.1 Gen 1, 2 x USB 2.0, card reader
  • Conectori: 4 x USB 3.1 Gen1 Type-A, 1 x USB 3.1 Gen 1 Type-C, 2 x USB 2.0, 1 x RJ45 LAN, 1 x 7.1 Channel Audio,
  • Altele: WiFi b/g/n/ac şi Bluetooth 4.1 integrat
  • Sistem de operare: Windows 10 Home 64-bit
  • Sursă: 700W
  • Dimensiuni: 230 x 500 x 540 mm
  • Greutate: 17 kg

Galerie foto

 

Părţi pozitive

Carcasă mare şi încăpătoare
Multe opţiuni de upgrade
Design frontal modular
Şină pentru susţinerea plăcii video
Cable management decent

Părţi negative

Sistemul de iluminare RGB este dezamăgitor
Răcirea nu este foarte performantă
Sursa nu inspiră încredere

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult