VOYO V1 Mini PC, echipat cu procesor Atom din noua familie Apollo Lake, promite performanţe cu 50% îmbunătăţite

Platforma Cherry Trail de la Intel are parte de un succesor cu performanţe îmbunătăţite. Adresată PC-urilor de mici dimensiuni şi portabile cu Windows sau Android, platforma Intel Apollo Lake promite performanţe cu până la 50% mai mari, păstrând însă consumul de energie în limite confortabile.

Unul din primele dispozitive echipate cu procesor Apollo Lake este Voyo V1, un mini PC cu sistem Windows 10.1 propus cu rolul de Media Player pentru sufragerie. Dispozitivul echipat cu 4 GB memorie RAM se pretează însă şi pentru rolul de PC auxiliar, folosit cu aplicaţii mai puţin solicitante.

Memoria internă de 32 GB poate fi suplimentată apelând la un card microSD, sau conectând un hard disk extern. Accesul la internet este asigurat prin conexiune Wi-Fi sau Ethernet LAN, iar pentru conectarea perifericelor avem la dispoziţie 3 conectori USB 3.0, respectiv interfaţă Bluetooth 4.0.

Prevăzut cu interfaţă grafică integrată, Voyo V1 poate reda clipuri video până la rezoluţia 4K, afişând imaginea prin conexiune HDMI 1.4 pe ecranul unui televizor sau monitor pentru PC,  folosind rezoluţie nativă Full HD sau QHD.

Disponibil la precomandă în oferta Gearbest cu preţul de 242 euro (200 euro prin folosirea cuponului GBV1N4), VOYO V1 Mini PC este livrat începând cu luna decembrie, pachetul incluzând şi o telecomandă pentru rolul de Media Center PC.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat