Panasonic lansează HD605N, căşti wireless cu tehnologie de anulare a zgomotului

01.08.2018
Panasonic lansează HD605N, căşti wireless cu tehnologie de anulare a zgomotului

Panasonic HD605N este o pereche de căşti wireless adresate pasionaţilor de muzică, prevăzute cu funcţie adaptivă de anulare a zgomotului de fundal, ajustabilă pe trei niveluri de intensitate.

Disponibile în culorile negru sau portocaliu, căştile au un design ergonomic cu o structură cu articulaţie sferică 3D şi bureţi din spumă cu memorie 3D, pentru confort sporit. Conectarea poate fi realizată atât prin interfaţă Bluetooth, dar şi cu fir, pentru dispozitivele care nu suportă tehnologia wireless.

Căştile mai includ un sistem feedforward care poziţionează microfonul în exteriorul carcasei, iar un sistem feedback este poziţionat pe driver pentru a fi cât mai aproape de timpan. Acest sistem procesează semnalele de anulare pentru obţinerea unei acoperiri în bandă largă, mai eficientă în anularea zgomotului ambiant.

Utilă în momentele când avem nevoie să auzim ce se întâmplă în jurul nostru, funcţia sunet ambiental permite preluarea sunetului exterior folosind microfonul încorporat şi amplificarea acestuia în casca audio. Această funcţie poate fi utilă de exemplu atunci când te pregăteşti să traversezi strada şi ai nevoie să auzi eventuala apropiere a unui vehicul.

Concepute pentru a fi confortabile pentru orice utilizator, căştile cu greutate de 268 grame permit poziţionarea optimă indiferent de forma anatomică a capului şi urechilor.

Căştile Panasonic HD605N promit aproximativ 20 de ore de redare continuă cu funcţia de anulare a zgomotului activată. Cu funcţia de încărcare rapidă, la un timp de încărcare de 15 minute putem obţine până la 120 de minute timp de redare suplimentară. Timpul total de încărcare nu depăşeşte 4 ore. Pachetul mai include o carcasă pentru transport, cablu USB şi cablu detaşabil pentru conexiune analogică.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult