Razer Naga – 12 butoane pe un mouse creat pentru WoW

20.08.2009
Razer Naga – 12 butoane pe un mouse creat pentru WoW

Pentru milioanele de jucători de MMO-uri, Razer a creat un mouse special numit Naga. Dacă bunul simţ ne învaţă că pe laterala şoricelului poţi să pui 2-4 butoane accesibile cu degetul mare, producătorul de periferice a socotit că jucătorii de WoW au nevoie de mai multe. Mult mai multe! Cele 12 butoane sunt dispuse pe trei rânduri şi sunt iluminate cu LED-uri albastre, o culoare specifică Razer. Mausul aduce puţin cu Mamba, însă este mai lat pentru a oferi un suport mai bun în timpul şedinţelor lungi de gaming.

Mouse-ul Naga de la Razer cu cele 12 butoane laterale programabile

Aspectul este similar cu cel al lui Mamba

Jucătorii de World of Warcraft sunt primii vizaţi de noul Razer Mamba, deşi senzorul laser de 5600 DPI este puţin cam pretenţios. Butoanele laterale pot fi programate cu comenzi specifice caracterului din joc, iar aplicaţia oferită de Razer poate stoca un număr nelimitat de profiluri. Toate bune şi frumoase, însă avem mici reţineri legate de uşurinţa cu care pot fi accesate toate cele 12 butoane. Odată cu acest mouse nou, Razer a lansat şi un pad care se poate rula pentru transport, numit Megasoma. Dimensiunile sale sunt de 350x230x2 mm şi se pare că siliconul din care este construit este fosforescent. Cele două periferice vor fi lansate spre sfârşitul acestui an, Razer Naga urmând să coste 80 €, iar mousepad-ul, 50 €.

Razer Megasoma - mousepad din silicon fosforescent

Urmărește Go4IT.ro pe Google News