Pentru cei mai mulţi, iPod este sinonim cu noţiunea de player MP3 aşa cum Xerox se confundă cu copiatorul iar Adidas cu pantofii sport. Nu e puţin lucru să scoţi un produs care să acapareze cea mai mare parte a pieţei şi care să direcţioneze trendul după bunul plac al producătorului. Jos pălăria în faţa celor de la Apple din acest punct de vedere. Având câteva zile la dispoziţie iPod Touch 2G (generaţia a doua, versiunea de 8 GB) pentru un test rapid, am realizat încă o dată că Apple ştie ce face şi când face bine şi când face prost.
Marketing cu cap
Dincolo de caracteristicile, atuurile şi punctele slabe ale produsului, privind în ansamblu iPod Touch 2G am realizat că Apple ştie foarte bine ce face atunci când oferă o funcţie sau ignoră o alta. Dacă un produs Apple are funcţia X, atunci acea funcţie este acolo cu un motiv. Dincolo de considerentele legate strict de funcţionalitatea unui produs, majoritatea facilităţilor pe care produsele Apple le înglobează au un rol bine definit şi de cele mai multe ori profitabil.
Aceeaşi filosofie este valabilă şi pentru funcţiile care lipsesc din produsele Apple. Dacă fucţia Y, deşi se regăseşte în multe alte produse similare, lipseşte dintr-un produs Apple, înseamnă că firma condusă magistral de Steve Jobs a avut motive temeinice pentru a o ignora. Concret, de ce nu are slot de memorie iPhone sau iPod Touch? Păi ce, Apple produce carduri de memorie? Când Apple o să vândă carduri de memorie (dacă se va întâmpla vreodată acest lucru), atunci să fii sigur că iPhone va avea şi slot de memorie (care va merge cu un format de card propriu Apple, bineînţeles).
Concluzia, încă o dată, este că Apple ştie să vândă, ştie să facă marketing dar ştie să şi facă produse excepţionale, din multe puncte de vedere. Evident, produsele Apple nu sunt perfecte, dar compania americană stabileşte trendurile în domeniile în care activează, inclusiv pe piaţa telefoanelor mobile, acolo unde concurenţa este foarte dură. Şi în mai toate domeniile, de la laptopuri şi telefoane, la sisteme de operare, produsele Apple sunt copiate de ceilalţi producători.
Gadget 100%
Ar fi o prostie dacă cineva ar susţine că succesul Apple este datorat numai marketing-ului şi oamenilor de la vânzări. Fără să aibă un produs solid în spate, tot marketingul s-ar duce de râpă. Este foarte adevărat că pentru Apple, marketingul începe de la magazioner şi se termină la Steve Jobs. Mulţi au încercat să le copieze chiar şi strategiile de marketing.
Vorbind strict de iPod Touch 2G, dincolo de marketing şi imagine, acesta este un gadget în adevăratul sens al cuvântului. Din punctul de vedere al construcţiei în primul rând, dar şi cu sprijinul dotărilor tehnice şi al software-ului, iPod Touch 2G are toate trăsăturile unui gadget pursânge. iPod-ul nu mai este de mult un simplu player MP3 (sau PMP mai nou), este un produs de lifestyle.
Cei care au pus mâna iPhone, nu vor avea un mare şoc atunci când se vor delecta cu iPod Touch 2G. Construcţia, în mare parte, este similară telefonului celor de la Apple. iPod Touch 2G reuşeşte totuşi să impresioneze prin subţirime. Are 8.5 mm şi după ce te obişnuieşti cu el vei privi cu reticenţă celelalte gadgeturi.
Puncte slabe? Bineînţeles, butoanele de volum
Una dintre noutăţile pe care noua versiune de iPod Touch a adus-o a constat în introducerea butoanelor de volum pe marginea dispozitivului. Sunt practice dacă te gândeşti că poţi controla volumul rapid. Însă sunt prost făcute şi foarte prost plasate.
O singură bucată de plastic foarte subţire, bombată la extremităţi, joacă rolul butoanelor de volum. În primul rând, simplul fapt că sunt foarte subţiri le face dificil de folosit. În al doilea rând, nici nu sunt plasate pe centrul laturii, ci ceva mai jos, aproape de spatele dispozitivului. De asemenea, trebuie să apeşi destul de tare pentru modifica volumul. Şi dacă stai să priveşti în ansamblu, parcă nici nu se potrivesc prea bine în peisaj.
Touchscreen adevărat
Touchscreen-ul este un alt aspect pentru care Apple merită toate laudele. Multe alte dispozitive au touchscreen (mă refer la cel cu suport multitouch, nu la cele cu Stylus) însă cel făcut de Apple chiar merge. Am testat multe telefoane şi alte tipuri de dispozitive mobile cu acest gen de touchscreen însă la mai toate am descoperit că touchscreen-ul nu răspunde la comenzi aşa cum ar trebui. La iPod Touch merge ca uns totul, de la apăsarea normală, la gesturile prin care măreşti pozele sau faci scroll în cadrul paginilor de Internet. Şi rapid, nu cu lag, ca la alte dispozitive cu interfeţe pretenţioase, optimizate pentru touchscreen.






Samsung Galaxy Player 4.2 şi 3.6 - media playere cu Android
Philips GoGear Muse - muzică full options
Samsung Galaxy S WiFi 4.2 nu este un telefon mobil
Hands-on cu Sony Walkman Z la CES 2012
Noile playere Apple iPod (generaţiile din 2011)
Începe coşmarul: topirea gheţurilor arctice eliberează cantităţi uriaşe de metan
Sforăitul creşte de 5 ori riscul de a suferi de cancer
Atenţie, ai un robot pe cămaşă! (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor