Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Faptul că cele mai multe sisteme de navigaţie vândute în ţara noastră poartă sigla Mio ar trebui să spună multe. O reîmprospătare a seriei Moov era de aşteptat, iar la începutul acestui an am avut posibilitatea să pun mâna pe primele modele Spirit S500. Nu la mult timp după ce au ajuns să fie disponibile în magazine, iată că Mio Moov Spirit S555 a ajuns în redacţia noastră şi evident că nu m-am putut abţine să-l scot la o plimbare cu maşina. Experienţa nu a fost una extraordinară de la început, însă ne-am despărţit în relaţii bune.
Marea schimbare - interfaţa
Butoanele mari din meniul principal sunt tot acolo, însă sunt colorate, iar pictogramele sunt schimbate. Deasemenea, meniul principal se întinde pe două pagini. El este accesibil oricând prin atingerea butonului cu liniuţă portocalie din stânga ecranului. Vom vedea mai târziu dacă amplasarea sa a fost inspirată sau nu. Deşi am testam multe modele Mio Moov mai vechi şi le-am folosit chiar în excursii în afara ţării, am fost foarte dezorientat când a trebuit să folosesc noul Spirit. A trecut ceva timp până am realizat că funcţiile vechi erau tot acolo, dar ascunse sub o denumire puţin diferită. Spre exemplu, meniul Setări a devenit Mio Personal, iar locaţiile favorite s-au transformat în Locurile Mele.

Privind harta, am avut prima dezamăgire personală. Cu ceea ce Mio a numit TruMap, ei au transformat sistemul de navigaţie dintr-un gadget într-un instrument simplu şi util precum o hartă din hârtie. Nu este nimic rău în asta, dar personal aş fi vrut mai mult decât o hartă cu zoom şi care ştie să mă îndrume într-o direcţie. Probabil că au fost făcute studii şi s-a ajuns la concluzia că prea puţini sunt interesaţi de afişarea vitezei, aşa că această funcţie a fost eliminată.
Poate că prea puţini ştiu că viteza indicată de cea mai mare parte a vitezometrelor analogice nu este cea reală. De obicei, diferenţele cresc direct proporţional cu viteza şi în cazul vehiculului pe care-l conduc, cei 100 km/h din bord sunt de fapt 95 km/h în realitate. Viteza este monitorizată de sistemul de navigaţie, utilizatorul fiind avertizat când a depăşit-o pe cea maximă admisă pe respectivul sector de drum. Mi-ar fi plăcut ca Mio să mă lase pe mine să afişez viteza de deplasare şi celorlalţi să le spună în schimb cât e ceasul sau cât mai au până la destinaţie.

Trebuie să recunosc faptul că harta seamănă cu cea din hârtie şi este poate puţin mai familiară pentru cei care folosesc pentru prima dată un sistem de navigaţie. Simplificarea este şi ea evidentă. Singurele informaţii afişate întotdeauna sunt distanţa până la următoare schimbare de direcţie, schema intersecţiei şi distanţa până la destinaţie. Schimbarea între modul de zi şi cel de noapte se poate face automat, însă nu la o oră fixă, ci în funcţie de lumina detectată de un senzor optic. Cu un simplu click pe ecran se intră în modul de explorare a hărţii şi tot cu un singur click se revine la locaţia curentă.
Căutarea integrată, dar cu hibe
Căutarea se poate face în toate cele cele trei meniuri Mergeţi, Găsire şi Explorare. În ciuda funcţiei de auto-completare a numelor şi a faptului că adresa este găsită doar prin scrierea separată a oraşului străzii şi numărului, căutarea are unele probleme. În oricare din cele trei meniuri, căutarea "paris" nu mă trimitea la oraşul de pe malurile Senei, ci la toate străzile cu acest nume din ţara noastră. A durat ceva până am găsit butonul cu care se schimbă ţara. Găseşti uşor puncte de interes şi chiar telefoane de contact, însă nu înţeleg de ce nu pot să vizualizez direct un traseu spre o capitală a Europei.
Performanţe
Nu avem de ce să ne plângem în legătură cu precizia localizării şi calcularea traseelor. Ele nu mai sunt de mult o problemă pentru sistemele de navigaţie. Din păcate ne-a dezamăgit puţin performanţa lui Mio Spirit S555 în modul de explorare. Harta se încarcă lent, zoom-ul necesită scurte momente de aşteptare, iar ecranul touchscreen este primul de la Mio care are probleme de precizie. Am fost nevoit uneori să apăs de 2-3-4 ori pentru a confirma o comandă. Luminozitatea maximă este bună pentru zilele cu soare puternic.
Mi-a plăcut că locurile pe unde am trecut odată cu maşina sunt indicate prin buline verzi pe stradă, însă atunci când un traseu este parcurs frecvent, acele puncte se înmulţesc. Pentru cei care călătoresc în afara graniţelor ţării, Mio a oferit funcţia Carte de călătorie care pune la dispoziţia utilizatorului multe informaţii utile despre marile oraşe europene. De asemenea, acesta este singurul meniu de unde pot fi căutate şi localizate oraşe din afara ţării. În meniul Explorare, sistemul de navigaţie creează un cerc în jurul locaţie şi vă oferă informaţii despre toate punctele de interes din interiorul lui.
Mici probleme de design
Am vorbit la început despre butonul sensibil la atingere din dreapta ecranului care ne duce direct în meniul principal. El este foarte uşor de activat din greşeală atunci când aparatul este ţinut în mână. Sistemul de fixare în parbriz este unul clasic, însă are o mică problemă. Mufa miniUSB de alimentare nu este dreaptă şi trebuie conectată doar după fixarea în suport. Deasemenea, nu poţi să scoţi Moov S555 din suport fără să deconectezi alimentarea. Folosirea unui alt cablu cu mufa dreaptă ar rezolva problema.
Bluetooth, Google şi muzică
Mio Moov S555 poate fi folosit pe post de headset Bluetooth sau intermediar între telefon şi un alt headset. Slotul pentru carduri microSD nu a fost inclus pentru meniul Muzică, aşa cum am crezut. Redarea melodiilor MP3 se face numai dacă au fost transferat în memoria dispozitivului cu ajutorul aplicaţiei MioMore Desktop, inclusă în pachet, o limitare ce nu cred că era necesară. În plus, nu cred că s-a dorit folosirea difuzorului integrat, ci a unei perechi de căşti Bluetooth. Ne-a atras atenţia butonul Google din meniul principal. Prin intermediul lui se pot face căutări pe Internet legate de locaţia în care se află utilizatorul. Această funcţie necesită conectarea prin Bluetooth la un telefon cu acces la Internet. Cele câteva încercări în acest sens au eşuat, însă la mijloc a fost probabil o problemă de setări.
Concluzie
După ce am fost entuziasmaţi iniţial de noile facilităţi ale lui Mio Spirit, experienţa cu el nu a fost strălucită. Se descurcă bine atunci când trebuie să te ducă din punctul A în punctul B, însă pentru asta nu trebuie să cumperi un aparat de 1.200 de lei. Funcţiile adiţionale cu care Mio vrea să redefinească navigarea prin GPS sunt utile, însă necesită un timp pentru familiarizare. Modulul Bluetooth va fi apreciat de cei care folosesc frecvent telefonul mobil în maşină. Baza de date cu punctele de interes este destul de bine pusă la punct şi are informaţii adiţionale, cum ar fi numere de telefon pentru contact.
Din păcate, acest model de top de 4.7" din seria Moov Spirit are câteva probleme legate de partea hardware, cât şi de cea software. Cei care vor să renunţe la vechiul Mio Moov în favoarea celui nou s-ar putea să se confrunte cu multe momente frustrante, aşa cum a făcut-o şi autorul articolului. Încercarea de redefinire a navigaţiei prin GPS a fost doar parţial reuşită. Funcţiile noi vor ajunge să fie apreciate în timp şi potenţialii clienţi ar trebui să se înformeze bine de pe site-ul oficial dacă au neapărată nevoie de serviciul TMC (indisponibil momentan în ţara noastră), căutarea pe Internet, modulul Bluetooth sau cărţile de călătorie. Altfel, Mio Moov Spirit S555 este unul din cele mai avansate sisteme de navigaţie de pe piaţa din România.
Plusuri şi minusuri:
+ multe funcţii avansate pentru navigaţie prin
GPS
+ harta cu interfaţă simplificată şi uşor de
citit
- ecran touchscreen cu probleme
- hardware puţin cam lent
- căutarea adreselor din afara ţării nu este
intuitivă













Cosmina Păsărin te ghidează în trafic
Navon N670 FE - iGo primo ne duce prin Europa
Special pentru vitezomani: GPS cu detector de radar integrat
Navon N660 - iGO Primo pe un sistem de navigaţie de 5”
Mio S600 - a doua generaţie Moov Spirit, cu ecran de 5”
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor