Montblanc anunţă Summit, un nou smartwatch „de lux” cu Android Wear 2.0

Montblanc a preferat anii trecuţi să intre pe piaţa de dispozitive inteligente de purtat cu o brăţară inteligentă, care poate fi adăugată la ceasuri obişnuite, însă odată cu lansarea Android Wear 2.0, compania a decis să realizeze un smartwatch adevărat. Acesta se numeşte Summit şi va concura cu modelele de la Tag Heuer, Huawei şi Apple Watch în categoria de dispozitive premium, realizate din materiale de calitate şi cu un preţ pe măsură.

Noul Summit de la Montblanc nu iese foarte mult din tiparele ceasurilor echipate cu sistemul de operare Android Wear. Acesta vine echipat cu un display rotund de 1,39” în diametru cu rezoluţie 400 x 400 pixeli, realizat folosind un panou AMOLED. Procesorul este deja nelipsitul Snapdragon Wear 2100 de la Qualcomm, care este alăturat unui modul de 512 MB de memorie RAM, cu 4 GB spaţiu de stocare disponibil.

Fiind vorba despre un smartwatch cu preţ ridicat, Montblanc a ales să îl echipeze cu toate componentele necesare unei experienţe complete Android Wear 2.0. Astfel, ceasul integrează un senzor de puls, un microfon, rezistenţă la apă şi praf cu certificare IP68 şi un acumulator de 350 mAh, care ar trebui să ofere o autonomie de măcar o zi întreagă de utilizare.

La capitolul materiale de construcţie, compania a ales oţelul inoxidabil pentru corpul ceasului în varianta standard, cu opţiuni multiple pentru curele. La lansare vor exista opţiuni cu piele naturală, curea din cauciuc sau chiar piele de crocodil, preţul crescând cu fiecare opţiune. Cei care doresc să plătească mai mult vor avea şi opţiunea unui corp realizat din titan. Ecranul este protejat de safir, iar întregul design este „împrumutat” de la seria de ceasuri analog 1858 de la Montblanc.

Preţurile pornesc de la 890 de dolari pentru varianta Montblanc Summit din oţel şi curea din piele şi creşte până la 930 de dolari pentru curea din cauciuc sau piele maro vopsită manual. Cei care îşi doresc cureaua din piele de crocodil vor trebui să urce până la 980 de dolari. Desigur, modelul realizat din titan porneşte de la 1.020 dolari în variantă standard şi urcă până la 1.070 dolari.

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat