Aplicaţia săptămânii: Afterlight

13.09.2014
Aplicaţia săptămânii: Afterlight

Magazinele digitale Google, Apple şi Microsoft nu duc lipsă de aplicaţii pentru editarea de imagine, camerele foto din ce în ce mai bune implementate pe terminalele mobile născând reţelele de socializare celebre precum Instagram sau Snapchat şi stimulând cererea pentru produsele software pentru procesarea prealabilă a fotografiilor. Unele aplicaţii sunt însă mai interesante decât altele, iar apreciatul Afterlight a abandonat exclusivitatea iOS şi este acum disponibil şi pe Android sau Windows Phone.

La fel ca multe aplicaţii de acest fel, Afterlight permite atât captura cât şi editarea imaginilor. Modulul de captură este însă foarte simplu, oferind doar controlul bliţului, afişarea grilei de încadrare şi un timer cu întârziere de 3, 7 sau 10 secunde, deci este recomandată utilizarea aplicaţiei foto principale dacă aveţi nevoie de un control superior al capturii. Mult mai interesant este însă modulul de editare, acesta oferind câteva opţiuni deosebite şi un pachet consistent de filtre.

Facilităţile de ajustare a parametrilor imaginii oferă un set clasic de operaţiuni, cum ar fi ajustarea luminozităţii, contrastului, saturaţiei, temperaturii sau expunerii, la care se adaugă un mod de ajustare automat care ar fi util în cele mai multe situaţii dacă nu ar exagera cu sharpening-ul.

La aceste opţiuni se adaugă însă o serie de instrumente mai puţin comune, cum ar fi ajustarea zonelor luminoase sau a umbrelor, atât global cât şi pentru fiecare canal de culoare în parte, sau editarea midtones. Această secţiune mai oferă trei opţiuni pentru inserarea unei viniete false, pentru simularea granulaţiei peliculei foto şi pentru sharpening. Fiecare dintre aceste opţiuni de procesare oferă un potenţiometru pentru ajustare.

Instagram şi-a învăţat utilizatorii că o fotografie nu este suficient de interesantă dacă nu are aplicat cel puţin un filtru, iar Afterlight ţine cont de această modă şi oferă un pachet consistent de 57 de filtre. Acestea acoperă o paletă largă de gusturi, de la efecte subtile până la procesări vizibile, şi probabil că orice utilizator va găsi cel puţin câteva pe placul lui.

În cazul în care această procesare nu este suficientă, Afterlight oferă şi un pachet interesant de texturi transparente care imită multe dintre defectele care pot apărea în cazul capturii foto, cum ar fi lens flare sau light leak, precum şi defectele specifice capturii pe film, cum ar fi variaţiile stratului argentic sau greşelile de developare. În cazul acestor texturi, utilizatorul poate roti sau oglindi poziţionarea texturii sau îi poate altera culorile.

Cea de-a patra secţiune a modului de editare oferă clasicele opţiuni pentru rotire, îndreptare, oglindire şi decupare, în acest util caz fiind oferite şi o serie de şabloane pentru alegerea unor rapoarte de aspect comune. În mod normal, aplicaţia lucrează cu imaginile la rezoluţie nativă, ceea ce poate genera mici probleme de performanţă în cazul capturii foto la rezoluţii de 13-16 MP, însă permite salvarea lor opţională la dimensiuni mai mici. Meniul de salvare oferă nu doar alegerea rezoluţiei finale în variantele mică, media şi originală, dar şi partajarea rapidă pe Facebook, Instagram, Twitter, email sau orice altă aplicaţie Android care se integrează în meniul Share.

Ultima secţiune oferă încadrarea în câteva rame virtuale. Acestea sunt disponibile într-o varietate ridicată, nu toate fiind însă prea inspirate, remarcându-se eventual doar decuparea după conturul unor litere sau imitarea hârtiei instantaneelor Polaroid.

Dacă doriţi o aplicaţie fiabilă, bogată în opţiuni şi cu un set bogat de filtre, Afterlight este o opţiune foarte interesantă. Aplicaţia duce lipsa unor opţiuni pentru editarea la nivel de pixel, ceea ce ar fi permis eliminarea anumitor imperfecţiuni, şi a unui mod de lucru Landscape, care ar fi oferit un mod mai bun de lucru, însă rămâne un instrument util pentru amatorii de partajare foto rapidă.

Aplicaţia este disponibiă la un preţ de 3,5 lei, aceasta oferind şi două pachete suplimentare Instant Film Pack şi Texture Pack, care costă fiecare încă 3,5 lei. Aplicaţia era disponibilă de ceva vreme în App Store, aceasta fiind oferită acum şi pe platformele Android şi Windows Phone.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News