Aplicaţia săptămânii: Media Explorer

07.03.2015
Aplicaţia săptămânii: Media Explorer

Platformă software: Windows Phone

În timp ce Apple a decis să restricţioneze drastic accesul la sistemul de fişiere al platformei iOS iar Google le-a permis utilizatorilor Android să facă aproape tot ce le trece prin cap, Microsoft a ales o abordare intermediară. Accesul la cele câteva directoare publice şi la cardul SD este facilitat inclusiv de aplicaţia oficială Files, însă între aceasta şi complexul Pocket File Manager există şi aplicaţii care îmbină mai bine simplitatea cu bogăţia opţiunilor.

Media Explorer nu prea respectă liniile de design Modern UI, deşi aplicaţia foloseşte câteva elemente standard prefabricate precum meniul App Bar din partea inferioară a ecranului sau meniurile contextuale aferente fişierelor sau directoarelor. Acest lucru poate că-i va enerva pe simpatizanţii platformei Windows Phone, însă interfaţa are şi avantajele ei indiscutabile, cum ar fi dimensiunea ceva mai mare a elementelor, meniul lateral care permite accesul rapid la toate directoarele din memoria internă, de pe card şi online sau modul de lucru drag-and-drop.

În afara modurilor de vizualizare standard cu liste şi pictograme de mari dimensiuni, Media Explorer oferă şi un util mod Preview. Acesta implementează un mod interesant de navigaţie prin directorul curent care foloseşte o listă cu derulare orizontală şi oferă un câmp suplimentar în care sunt afişate informaţii utile despre fişierul curent selectat, cum ar fi data, extensia şi dimensiunea. Din păcate, aplicaţia nu afişează informaţii mai avansate, cum ar fi de pildă EXIF-ul imaginii sau codec-ul folosit de un flux video.

În afara directoarelor locale şi a celor de pe cardul SD, Media Explorer se poate conecta la serviciile OneDrive, Google Drive şi Dropbox, structura lor de directoare fiind şi ea afişată în meniul lateral din partea stângă. Lucrul cu fişiere sau directoare asigură strictul necesar: creare, ştergere, redenumire, copiere şi mutare. Aplicaţia permite selectarea multiplă şi lucrul cu mai multe fişiere în acelaşi, căutarea în directorul curent şi subdirectoarele acestuia şi sortarea elementelor după nume, dată, dimensiune sau tip.

Media Explorer poate lucra şi cu arhivele ZIP, permiţând atât inspectarea şi extragerea conţinutului, cât şi crearea unor arhive noi care să cuprindă elementele curent selectate.

Aplicaţia oferă şi opţiunile de Share şi Upload, diferenţa dintre acestea fiind aceea că prima foloseşte rutinele de partajare ale sistemului de operare Windows Phone, în timp ce a doua foloseşte doar integrarea internă cu OneDrive, Google Drive sau Dropbox. Modul de vizualizare a imaginilor se integrează cu rutinele native Windows Phone şi oferă funcţiile de editare, salvare şi marcarea în lista de favorite, însă nu permite decât vizualizarea individuală a unui fişier.

Media Explorer nu este un produs complet şi mai are unele mici deficienţe, cum ar fi reacţia uneori cam lentă a meniului lateral sau lipsa unor module mai bune de previzualizare, însă ţinând cont că este gratuit, utilizatorii îşi pot face fără probleme o idee despre calităţile lui. Media Explorer poate fi descărcat din Windows Phone Store.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News