Aplicaţia YouTube pentru mobil primeşte funcţii „Live”

27.06.2016
Aplicaţia YouTube pentru mobil primeşte funcţii „Live”

În ciuda faptului că utilizatorii de YouTube puteau iniţia transmisii live de câţiva ani buni (cel puţin cei care aveau canale monetizate în programul Partners), abia acum compania a decis să integreze această funcţie în aplicaţia pentru smartphone-uri. Această mişcare vine în urma succesului Meerkat, Periscope şi Facebook Live, care au adus acest tip de servicii către mase. Avantajul YouTube va fi faptul că nu va fi nevoie de instalarea de software nou, orice utilizator deja existent putând beneficia de noile capabilităţi mobile.

Momentan, funcţia este disponibilă doar pentru un număr restrâns de utilizatori, majoritatea fiind creatori cunoscuţi, cu mulţi abonaţi pe canalele proprii. După ce aceştia testează funcţia pe îndelete, aceasta va fi pornită pe toate conturile de YouTube, iar iniţierea unei transmisii live va fi la fel sau poate chiar mai simplă decât pe alte servicii de acest gen. În timpul transmisiei, comentariile vor fi afişate pe ecran deasupra imaginilor transmise, iar la final aceasta va fi salvată pe canalul personal de YouTube ca un clip obişnuit.

Fiind vorba despre YouTube, companie care aparţine de Alphabet şi automat este strâns legată de Google, setările de intimiate online se aplică şi în cazul transmisiilor live. Acestea pot fi publice, sau dedicate unui grup restrâns de utilizatori, chat-ul poate fi oprit, şi va exista chiar şi opţiunea de a trimite o notificare către abonaţi atunci când începe o transmisie live de pe mobil.

Interesant este faptul că YouTube va oferi posibilitatea de a personaliza mai bine transmisia înainte de a începe, oferind un spaţiu pentru introducerea unui titlu şi chiar posibilitatea de a realiza o fotografie sau de a folosi o fotografie din galerie pe post de imagine descriptivă.

Deşi poate părea că YouTube a venit cu această funcţie puţin cam târziu, numărul imens de utilizatori ar putea să compenseze pentru timpul pierdut.

Citeşte şi Facebook Live primeşte transmisii nelimitate şi înregistrări interactive

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult