Keylogger în Windows 10? Cum poate fi oprită funcţia de înregistrare a ˝caracterelor tastate„

Keylogger în Windows 10? Cum poate fi oprită funcţia de înregistrare a ˝caracterelor tastate„

Potrivit acordului de utilizare Windows 10, prezentat încă de la instalarea sistemului de operare, Microsoft poate ˝colecta informaţii despre vocea utilizatorului„ atunci când acesta foloseşte capabilităţile speech to text ale sistemului de operare, cât şi ˝caracterele tastate„ folosind tastatura dispozitivului.

Aparent, informaţiile au doar rolul de a îmbunătăţi acurateţea funcţiei de recunoaştere vocală, respectiv funcţia de auto-completare şi corecţie e greşelilor de ortografie. În practică, serviciul de monitorizare aflat în strânsă legătură cu funcţionarea asistentului Cortana nu este foarte diferit de un program keylogger în sensul clasic, datele colectate putând fi, teoretic, folosite pentru a supraveghea milioane de utilizatori Windows 10 din lumea întreagă.

Windows 10 - upgrade fără griji?

Alimentând valul de scepticism la adresa Microsoft şi Windows 10 în mod special, prezenţa funcţiilor de monitorizare deghizate sub diverse servicii benefice utilizatorilor finali pune sub semnul întrebării motivaţia companiei americane pentru a propune sistemul Windows 10 ca upgrade gratuit, aproape forţat, milioanelor de utilizatori Windows 7 şi Windows 8/8.1 încă ezitanţi în a face trecerea la un nou OS.

Mai mult decât un simplu program keylogger, componenta inclusă cu sistemul Windows 10 nu este etichetată ca malware de programele antivirus, pe motiv că datele colectate despre utilizatori şi trimise către Microsoft în formă criptată au doar rolul de a îmbunătăţi funcţionarea asistentului Cortana şi a funcţiei de dictare, nefiind accesibile din exterior.

˝Când interacţionezi cu dispozitivul Windows vorbind, scriind de mână sau tastând, Microsoft colectează informaţii despre vorbire, scriere şi tastare, inclusiv informaţii din aplicaţiile Calendar şi People (lista de contacte)„.

Din fericire pentru utilizatorii mai puţin convinşi de bunele intenţii ale companiei din Redmond, funcţia responsabilă cu ˝îmbunătăţirea asistentului Cortana„ poate fi dezactivată foarte uşor:

  • Accesezi Start Menu şi de acolo deschizi meniul Settings
  • Accesezi secţiunea Privacy Settings, vizibilă în partea de jos a listei
  • Debifezi opţiunea ˝Send Microsoft info about how I write to help use improve typing and writing in the future
  • Înapoi în meniul Settings, accesezi secţiunea Speech, Inking and Typing şi debifezi opţiunea ˝Stop getting to know me

Din păcate nici cei care aleg să evite complet sistemul Windows 10 nu pot scăpa de monitorizare, Microsoft anunţând în urmă cu puţin timp că Windows 7 şi Windows 8 vor primi funcţiile de ˝spionare„ a utilizatorilor introduse de Windows 10.

O posibilă soluţie salvatoare vină însă din partea producătorului celebrului program anti-spyware Spybot – Search & Destroy. Compatibil şi cu versiunile mai vechi de Windows, utilitarul Spybot Anti-Beacon for Windows 10 (click pentru download) are rolul de a dezactiva tocmai acele funcţii din Windows 10 care permit comunicarea de informaţii către Microsoft.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult