Google testează ‘Stars’, o variantă avansată a sistemului de bookmark-uri pentru Chrome

24.04.2014
Google testează 'Stars', o variantă avansată a sistemului de bookmark-uri pentru Chrome

Web browser-ul Chrome va primi o nouă funcţie care permite utilizatorilor să păstreze orice tip de conţinut – imagini, mesaje email, chiar şi pagini web – într-o colecţie personală uşor de organizat. Funcţia numită Google Stars, descoperită în codul sursă pentru web browser-ul Chrome, se află momentan în fază de testare.

Google testează 'Stars', o variantă avansată a sistemului de bookmark-uri pentru Chrome

Actualul sistem de bookmark-uri permite deja utilizatorilor să marcheze mesaje email şi pagini web. În curând, steluţa aurie prezentă în bara de adrese ca apărea şi în dreptul imaginilor din lista cu rezultate Google Search, clipuri YouTube, pagini Google+, fişiere din Google Drive şi selecţiile din lista de contate. Odată marcat, conţinutul va fi adăugat colecţiei personale, devenind accesibil la o simplă căutare cu funcţia search. Colecţia de steluţe astfel creată este privată, însă utilizatorii vor avea posibilitatea să alcătuiască şi colecţii publice pe care să le pună la dispoziţia altora.

Bookmark-urile vor fi gestionate automat de Google, organizând elementele marcate cu steluţe în categorii uşor de parcurs. Suplimentar, elementele detectate ca Spam şi link-urile nefuncţionale vor fi semnalate utilizatorului. Pentru o şi mai bună gestionare, vom putea adăuga manual notiţe oricărui bookmark din colecţie.

Aparent, funcţia Google Stars va fi prezentată oficial cu ocazia conferinţei Google I/O, eveniment programat pentru luna iunie 2014.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult