Microsoft Office vine şi pe Chrome OS

14.11.2016
Microsoft Office vine şi pe Chrome OS

În ultimii ani, Microsoft s-a remarcat prin adoptarea de noi platforme software, de multe ori concurente pentru produsele sale. După lansarea suitei Microsoft Office pe iOS şi Android, compania a dezvăluit că va veni şi cu suport oficial pentru Chrome OS, sistemul de operare desktop de la Google, care domină în segmentul laptop-urilor entry-level. Acum că Google Play Services este integrat în Chrome OS, utilizatorii vor putea descărca în mod oficial aplicaţiile office din Play Store pentru a le utiliza pe computerele Chromebook.

Momentan acestea nu pot fi descărcate pe Chrome OS, însă Microsoft a declarat că suportul pentru rularea versiunilor de Android ale Word, Excel şi PowerPoint pe computere Chromebook va veni înainte de finalul anului 2016. Funcţionalitatea de rulare a aplicaţiilor Android pe Chrome OS este încă în stadiu beta, iar fereastra de lansare a suportului oficial pentru Microsoft Office pare să coincidă cu momentul în care Google plănuieşte să lanseze în mod oficial această funcţie în variantă finală pentru toţi utilizatorii.

Faptul că aceste versiuni ale aplicaţiilor vor veni în varianta de Android dezvăluie însă şi modelul de monetizare al acestor versiuni. Deşi este gratuit să descarci cele trei aplicaţii din Google Play Store, Microsoft nu oferă decât posibilitatea de a deschide fişiere în format Office pentru cei care nu plătesc pe dispozitivele Chromebook. Pentru capabilităţi de editare sau creare de noi documente, aceste aplicaţii au nevoie de un abonament Office 365. Această limitare este datorată dimensiunilor dispozitivelor, Microsoft oferind software-ul gratuit doar pe dispozitive cu display mai mic de 10,1”.

Este greu de justificat plata abonamentului Office 365 doar pentru utilizarea pe Chrome OS, având în vedere disponibilitatea Google Docs, însă pentru utilizatorii care deţin deja o licenţă ar putea fi o funcţie utilă, care să crească nivelul de productivitate prin acces rapid la documente prin sincronizarea cu OneDrive. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult