Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Unii sar cu bungee fără coardă, alţii bat recordul la mâncat hamburgeri, dar parcă nici una nici alta nu se compară cu opera unui individ care ne arată ce înseamnă să ai răbdare şi o capacitate de migală extremă. Acesta s-a chinuit vreme de patru ani să umple o planşă de 2,5 x 2,3 metri cu un soi de benzi desenate. Realizarea contează mai puţin din punct de vedere artistic, ceea ce impresionează este că totul a fost făcut în MS Paint. Personal, niciodată nu am avut răbdare să desenez mai mult de un cerc şi câteva linii în anosta aplicaţie Microsoft.
Revenind la temerarul nostru, trebuie menţionat că nu a lucrat zi de zi la desen, ci cam o dată pe săptămână în medie. Pentru aceasta, probabil că nu va fi omologat în Cartea Recordurilor. Chiar şi aşa, a reuşit să atragă mulţi curioşi şi să stârnească numeroase aprecieri. Peste toate însă, este interesat de aflat şi vârsta autorului. Dacă are peste 18 ani, ar fi cazul să facă nişte analize (medicale).
Sursa: Gizmodo





Windows 8 pentru dispozitive ARM - prezentare video şi detalii
Microsoft prezintă noul Office 15, cu design Metro
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
Windows 8 Consumer Preview pe 29 februarie
Magic Butt – probabil cea mai perversă aplicaţie de Android
Proiect grandios în Azerbaijan: zgârie-nori de 1.050 metri şi 41 de insule artificiale! (FOTO)
În Chile a fost inaugurat cel mai mare telescop virtual din lume
O armură hi-tech pentru soldaţii viitorului, inspirată din învelişul de solzi al unui peşte uriaş

Comentariile utilizatorilor