PowerOffHijack, un nou virus pentru Android, depistat de AVG

24.02.2015
PowerOffHijack, un nou virus pentru Android, depistat de AVG

AVG a descoperit un nou virus pentru Android care poate să preia controlul dispozitivului infectat, chiar şi atunci când utilizatorul crede că acesta este oprit. Software-ul se numeşte PowerOffHijack şi atunci când rulează poate trimite SMS-uri, poate iniţia apeluri şi poate să capteze imagini cu ajutorul camerei foto. Probabil cel mai interesant lucru în legătură cu acest virus este modul în care operează, care este extrem de simplu şi ingenios.

Odată infectat, dispozitivul nu mai are acces la funcţiile clasice de pe butonul de power. Atunci când apeşi lung pe buton apare meniul clasic de pe Android, iar în termeni vizuali procedeul de oprire arată identic cu cel standard. Totul este însă doar o iluzie, creată de PowerOffHijack. Deşi telefonul pare să fie oprit, acesta încă funcţionează, iar virusul preia controlul funcţiilor de bază. Din informaţiile disponibile în acest moment reiese că acesta acţionează doar atunci când telefonul se află în starea aceasta falsă de oprire.

PowerOffHijack a fost descoperit de către AVG pe dispozitive din China, peste 10.000 de dispozitive fiind deja afectate. Se pare că acesta afectează exclusiv smartphone-uri pe care rulează cea mai recentă versiune de Android, 5.0 Lollipop. Acum că virusul a fost descoperit, este posibil ca Google să repare vulnerabilitate în versiunile viitoare ale sistemului de operare, în cazul în care este vorba despre o problemă în software-ul său.

Având în vedere că PowerOffHijack necesită root, sunt slabe şansele ca acesta să fie instalat navigând pe internet sau descărcând o aplicaţie din Google Play Store. Ca de obicei, sfatul Google este să instalăm doar aplicaţii din magazinul său oficial, care sunt verificate înainte de publicare. AVG susţine că software-ul său antivirus pentru Android poate detecta cu uşurinţă PowerOffHijack şi îl elimină automat, însă pentru a fi siguri că suneţi protejaţi compania sugerează să scoateţi bateria telefonului (în cazurile în care acest lucru este posibil).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult