Symantec: produsele antivirus contemporane nu mai corespund cerinţelor de securitate moderne

Symantec: produsele antivirus contemporane nu mai corespund cerinţelor de securitate moderne

Începând cu 1982, când Elk Cloner şi-a adjudecat faima primului virus care a infectat un calculator personal, industria produselor de securitate s-a bucurat de o popularitate şi de venituri din ce în ce mai mari timp de mai bine de două decenii. Conform Symantec, produsele de protecţie tradiţionale sunt însă din ce în ce mai ineficiente deoarece acestea nu mai corespund cerinţelor lumii în care trăim.

Într-un interviu acordat celor de la Wall Street Journal, Brian Dye, vicepreşedintele companiei Symantec, a afirmat că produsele antivirus comerciale pot fi considerate moarte deoarece acestea nu mai pot face faţă noilor tipuri de ameninţări informatice. Symantec a fost una dintre primele companii care au vândut soluţii antivirus comerciale, însă conducerea acesteia consideră că metodele tradiţionale de protecţie devin din ce în ce mai puţin eficiente şi sunt destinate să eşueze complet într-o bună zi.

Producătorii de soluţii antivirus comerciale au început de multă vreme să dezvolte tehnologii inteligente de scanare care să facă mai mult decât o simplă comparaţie cu semnăturile virale din bazele de date. Modulele pentru scanarea euristică, analiza de comportament sau modulele antispam şi antiphishing sunt câteva dintre tehnologiile devenite populare în ultimii 10 ani, însă Brian Dye afirmă că acestea nu sunt suficiente şi că rata de detecţie reală a unui produs antivirus nu trece de 45 de procente.

În locul vechiului concept de protecţie care se axează pe ideea blocării ameninţărilor cunoscute, Symantec crede că a venit vremea unor soluţii inteligente care să supravegheze sistemele, să intercepteze atacurile informatice, să le izoleze şi să minimizeze sau elimine daunele pe care acestea le-ar putea provoca. Aceste metode avansate de protecţie pot face faţa noilor tipuri de ameninţări precum exploatarea unor breşe de securitate încă necunoscute, furtul de date personale, ingineria socială şi alţi vectori de atac în faţa cărora produsele actuale nu fac faţă prea bine.

Pentru cei familiarizaţi cu sistemele de Intrusion Detection sau Intrusion Prevention, aceste idei nu sunt noi, iar soluţiile corporate sunt deja prezente de piaţă de ceva vreme. Conducerea Symantec vizează însă şi soluţiile comerciale de mică anvergură, însă nu încearcă să se îmbete cu apă rece. Brian Dye a afirmat că soluţiile de protecţie comerciale destinate utilizatorilor obişnuiţi sunt încă utile deoarece oferă module antiphising, amtispam sau chiar scanarea reţelelor sociale, însă acestea vor trebui să adopte şi ele într-un final moduri radical îmbunătăţite de lucru. Reprezentantul Symantec nu s-a hazardat să facă însă pronosticuri, afirmând că oferirea unor astfel de soluţii direct către cumpărătorii obişnuiţi nu este încă rentabilă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News