Windows 10 va primi update-uri majore la fiecare şase luni

18.05.2016
Windows 10 va primi update-uri majore la fiecare şase luni

Windows 10 împlineşte un an de disponibilitate pe 29 iulie, iar Microsoft a anunţat deja că va lansa un update major pentru acesta pentru a sărbători ocazia. Se pare însă că planurile pentru a aduce la zi sistemul de operare pentru PC-uri nu se opresc aici. Compania plănuieşte să aducă astfel de actualizări odată la câteva luni, întărind astfel planurile iniţiale pentru Windows 10, tratând sistemul de operare ca un serviciu decât ca un produs finit.

O serie de prezentări interne din cadrul Microsoft au ajuns pe internet, acestea dezvăluind planul pe care compania îl are pentru viitorul apropiat în dezvoltarea Windows 10. În acest moment, compania pregăteşte lansarea Windows 10 Anniversary Update, numit intern Redstone 1, care ar trebui să aibă loc pe data de 29 iulie, la fix un an de la apariţia sistemului de operare. Cu toate acestea, există planuri pentru a amâna acest update în cazul în care apar probleme neprevăzute, fereastra de lansare fiind de 90 de zile începând cu 29 iulie.

Astfel de actualizări majore pentru Windows 10, care să aducă funcţionalitate nouă pe lângă rezolvarea problemelor de utilizare şi securitate, vor veni apoi mult mai des. Microsoft speră să poată aduce câte un astfel de update la fiecare şase luni, perioadă de timp în care compania lansează şi alte update-uri mai mici.

Ultimele detalii despre update-uril de Windows 10 sugerează că Microsoft va aduce odată cu Anniversary Update şi noi reclame nedorite în meniul de Start, compania putând afişa până la zece pictograme şi un banner mare pe computerele utilizatorilor. Nu este însă clar dacă acestea vor putea fi sau nu dezactivate.

Citeşte şi Noul Start Menu din Windows 10 ar putea afişa până la 10 reclame pentru aplicaţii în acelaşi timp

 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult