Windows Vista, la capăt de drum

16.03.2017
Windows Vista, la capăt de drum

Lansat oficial în anul 2006, Windows Vista a constituit fundaţia pentru ce aveam să cunoaştem mai târziu drept Windows 7.

Părăsit rapid de utilizatori odată cu apariţia Windows 7 în anul 2009, Windows Vista este amintit mai degrabă pentru consumul ridicat de resurse, decât pentru inovaţiile aduse: optimizări pentru folosirea eficientă a procesoarelor multi-core, suport pentru ecrane touch şi recunoaşterea scrisului de mână, witget-uri pentru desktop, suport Direct X10, tehnologia Superfetch pentru îmbunătăţirea vitezei de pornire a aplicaţiilor pe sistemele care dispun de suficientă memorie RAM.

Potrivit statisticilor furnizate de NetMarketShare, Windows Vista mai deţine o cotă de piaţă de numai 0.78%, încât efectul opririi suportului oficial din partea Microsoft nu va stârni atât de multă agitaţie pe cum a fost cazul la „pensionarea” venerabilului Windows XP.

Totuşi, utilizatorii care dintr-un motiv sa altul aleg să folosească Windows Vista şi după expirarea termenului fixat pentru data de 11 aprilie nu vor mai primi actualizări pentru OS, inclusiv patch-uri critice de securitate, singura opţiune rămasă fiind upgrade-ul la una dintre versiunile mai noi ale sistemului de operare, cum ar fi Windows 7.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult