Prima tabletă Google se amână până în iulie?

06.04.2012
Prima tabletă Google se amână până în iulie?

Aventura plănuită de Google în lumea tabletelor se amână până cel puţin luna iulie, planurile fiind date peste cap de eforturile depuse pentru coborârea preţului de achiziţie la un nivel care să-i asigure competitivitatea.

Prima tabletă Google se amână până în iulie

 

Google gândise iniţial prima tabletă Nexus pentru un preţ ţintă de 249 dolari, dar realitatea pieţei este cu totul alta, principalul său competitor – tableta Amazok Kindle Fire – fiind deja pe piaţă la un preţ de numai 199 dolari.

Prin urmare, tableta de 7 inch cu chipset quad-core Nvidia Tegra 3 a fost pusă la cură de slăbit, iar rezultatul aşteptat este o tabletă cu preţ apropiat sumei de 149 dolari. Aceasta va folosi în continuare sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sanwich, dar în afara prezenţei suporului Wi-Fi şi ecranul de 7 inch, restul specificaţiilor sunt puse în sub semnul întrebării. Rămâne de văzut dacă Google va reuşi să obţină de la furnizorul Nvidia un preţ mai bun pentru chipsetul Tegra 3, sau va opta pentru un chipset ieftin şi mai puţin performant.

Prima tabletă Google se amână până în iulie

Până atunci, tableta realizată în parteneriat cu Asus riscă să aibă de înfruntat o competiţie şi mai aprigă, venită de data aceasta din partea Apple, sub forma unei versiuni reduse a tabletei iPad 2, echipată cu un ecran de 7.85 inch şi botezată iPad mini.

O altă posibilă explicaţie pentru întârzierea tabletei Google este dorinţa de a prinde lansarea Android Jelly Bean – versiunea de Android ce va înlocui actualul Ice Cream Sandwich. Prin urmare, este posibil ca tableta Google Nexus să fie printre primele livrate cu sistemul Android 5.0, având cel puţin teoretic un avantaj important în campaniile de marketing. De la teorie şi până la practică este însă cale lungă, deoarece adaptarea noii tablete pentru versiunea Android Jelly Bean ar putea prezenta noi provocări, împingând şi mai departe data finală de lansare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult