Chuwi SurBook, alternativă Surface Pro la o fracţiune din preţul acesteia

24.05.2017
Chuwi SurBook, alternativă Surface Pro la o fracţiune din preţul acesteia

Microsoft tocmai a anunţat noua gamă Surface Pro de tablete cu design convertibil, ocazie pentru alţi producători asiatici să vină cu propriile interpretări mai mult sau mai puţin reuşite ale acestui produs, promiţând o funcţionalitate similară la un preţ mult mai mic.

Botezat SurBook, alternativa Surface Pro propusă de Chuwi substituie platforma Intel Kaby Lake cu soluţia mai puţin costisitoare Apollo Lake, reprezentată de procesorul Celeron N3450. Designul exterior de tip 2-in-1 este preluat însă aproape fără nici o modificare, permiţând şi celor care nu dispun de un buget prea generos să experimenteze cele mai noi funcţii din Windows 10 la un cost apropiat unei tablete cu sistem Android.

Deşi oferă întreaga flexibilitate a unui laptop cu sistem Windows 10, în ce priveşte puterea de calcul Chuwi SurBook este însă sub nivelul unui portabil cu procesor Intel Core, dar mai bun decât o tabletă cu procesor Atom din familia Bay Trail sau Cerry Trail. Cu o configuraţie ajustată pentru cerinţele aplicaţiilor moderne pentru PC, Chuwi SurBook dispune de 6 GB memorie RAM şi 64GB sau 128GB memorie internă (tip eMMC).

Ecranul de 12.3” cu rezoluţie 2736×1824 pixeli promite o experienţă vizuală superioară multor laptopuri disponibile acum în magazine. Carcasa confecţionată integral din metal adăposteşte un acumulator de 10000 mAh cu tehnologie Li-polymer, încărcat folosind conectorul USB-C. Chuwi SurBook mai dispune de alţi doi conectori USB 3.0 şi este oferit la pachet cu un stylus avansat, capabil să distingă între 1024 niveluri de presiune la apăsare.

Chuwi oferă tableta SurBook în două variante de echipare, cu 64GB memorie internă la 473 dolari şi 128 GB pentru 498 dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult