iPad 5th gen şi iPad Mini cu Retina Display ar putea folosi acelaşi procesor Apple A7X

iPad 5th gen şi iPad Mini cu Retina Display ar putea folosi acelaşi procesor Apple A7X

Până la lansarea noilor telefoane mobile iPhone au mai rămas doar câteva zile, însă industria şi-a orientat deja privirile către celalalt produs important al companiei Apple, tableta iPad. Aşteptată undeva un cursul ultimului trimestru al acestui an, aceasta ar putea fi însoţită şi de o actualizare importantă a versiunii iPad Mini.

Primele imagini şi secvenţe video neoficiale ne spun că cea de-a cincea generaţie a tabletei iPad va primi o carcasă nouă care va fi inspirată de designul actualului iPad Mini. Cei care au detestă ecranele cu margini groase se vor bucura de lăţimea mult redusă a acestora, iar marginile rotunjite vor elimina muchiile mai ascuţite ale ultimelor trei generaţii de tablete iPad.

Viitorul iPhone este aşteptat să debuteze cu noul procesor Apple A7, iar viitorul model iPad este aşteptat să se bazeze, aşa cum Apple ne-a obişnuit începând cu iPad 3rd gen, pe o versiune mai puternică a acestui: Apple A7X. Conform KGI Securities, o companie de analiză a pieţei ale cărei previziuni au fost destul de corecte până acum, cea de-a cincea generaţie iPad va sosi în octombrie sau noiembrie, iar versiunea tabletei iPad Mini cu ecran cu densitate înaltă se va baza pe aceeaşi platformă hardware, spre deosebire de curentul model, care foloseşte un cip care a fost vechi din momentul lansării.

În prima parte a acestui an, unele surse au afirmat că iPad Mini cu Retina Display ar putea întârzia până în 2014 deoarece furnizorii Apple au avut probleme cu producţia ecranelor. Se pare însă că aceste probleme au fost rezolvate, iar KGI Securities afirmă că acest model va fi şi el disponibil din toamnă, însă în cantităţi reduse.

KGI Securities afirmă că ecranele non-Retina de la Apple nu vor dispărea, acestea urmând să fie implementate într-un model bazat pe platforma Apple A6. Acesta urmează să fie un produs destinat pieţelor cu putere mai scăzută de cumpărare, la fel ca iPhone 5C, şi nu este prima dată când este menţionat, însă va vedea lumina zilei abia în 2014.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult