Acesta ar putea fi design-ul lui OnePlus 6

20.03.2018
Acesta ar putea fi design-ul lui OnePlus 6

OPPO este un producător important de smartphone-uri în China, însă compania nu activează pe prea multe pieţe la nivel mondial. În acelaşi timp OnePlus, compania „soră”, nu activează foarte mult în China, însă este prezentă pe pieţele din restul lumii. Având în vedere că ambele companii se află sub aceeaşi umbrelă, era de aşteptat ca cele două să înceapă să colaboreze din ce în ce mai mult, OnePlus 5 fiind primul semn evident, întrucât acesta şi OPPO R11 foloseau aceleaşi linii de design. Acum că OPPO a dezvăluit noul model R15, şi presupunând că parteneriatul va continua, putem spune că avem şi ceea ce pare a fi o primă privire asupra design-ului lui OnePlus 6.

Faptul că OPPO a prezentat oficial modelul R15 nu înseamnă obligatoriu că şi noul model OnePlus va avea un design identic, însă având în vedere imaginile „spion” cu OnePlus 6, cele două sunt foarte similare la o primă privire.

Noul R15 beneficiază de un display OLED de 6,28” cu rezoluţie Full HD+ pe format 19:9, care asigură o acoperire în proporţie de 90% a părţii din faţă a dispozitivului. În partea de sus, „bretonul” găzduieşte un difuzor pentru apeluri cu o grilă de dimensiuni mici, o cameră foto frontală şi senzorii de proximitate şi lumină ambientală, în timp ce în partea de jos avem o bandă neagră subţire. În ciuda faptului că sticla este curbată la margini, display-ul nu pare să se extindă pe laterale, asemeni Galaxy S8 şi S9.

Pe partea din spate, aluminiul a fost înlocuit cu un panou de sticlă, sistemul dual-camera pare să fie într-o poziţie similară cu cea de pe modelul anterior, în timp ce senzorul de amprentă, încadrat într-un oval, este poziţionat în centru, în partea de sus. Pe margini se poate observa port-ul USB-C şi un jack audio, ceva ce mulţi utilizatori vor aprecia.

Desigur, cele două dispozitive nu vor găzdui aceleaşi componente interne, OnePlus vine de obicei echipat cu cele mai puternice chipset-uri ale momentului, deci modelul OPPO pare să meargă mai degrabă spre segmentul mid-range cu R15, având în vedere că foloseşte un MediaTek Helio P60 sau Snapdragon 660 în varianta „Dream Mirror Edition”.

Curios este însă faptul că preţul celor două dispozitive ar putea fi similar. OPPO va lansa R15 pe 1 aprilie la un preţ de pornire de 2.999 yuan, echivalent cu 475 de dolari, în timp ce modelul Dream Mirror va costa 3.499 yuan, adică 550 dolari. Având în vedere că preţurile OnePlus se învârt în jurul sumei de 500 dolari/euro, cei care optează pentru această variantă primesc un telefon mai capabil.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult