Apple primeşte amendă în Australia pentru dezactivarea iPhone-urilor reparate în centre neautorizate

20.06.2018
Apple primeşte amendă în Australia pentru dezactivarea iPhone-urilor reparate în centre neautorizate

Dispozitivele Apple nu se numără printre cele mai uşor de reparat acasă sau la service-uri „de cartier”, însă cei care se încumetă să facă astfel de operaţiuni se lovesc de alte probleme. Apple poate să blocheze din software utilizarea de componente neoficiale, spre nemulţumirea utilizatorilor. Se pare însă că un tribunal Australian nu este de acord cu această practică, obligând Apple să plătească o amendă în valoare de câteva milioane de dolari americani.

Scandalul „Error 53” din urmă cu câţiva ani a implicat smartphone-uri Apple care au devenit complet nefuncţionale după ce ecranul sau butonul Home erau înlocuite cu alternative, fie că era vorba despre componente neoficiale sau componente de pe alte telefoane. Sistemul de securitate „Secure Enclave”, care asigură protejarea amprentei utilizatorului refuza noile componente, iar telefonul devenea inutilizabil. Apple refuza repararea dispozitivelor pe motiv că au fost reparate cu piese neconforme, iar întreaga situaţie a ajuns în atenţia autorităţilor din Australia.

Se pare că un număr de 275 de utilizatori din Australia au fost refuzaţi la service-urile Apple, iar în total au fost depuse 5.000 de plângeri împotriva companiei. Chiar dacă Apple a lansat ulterior un update software care rezolva Eroarea 53 şi reda funcţionalitatea dispozitivelor (minus cea a senzorului de amprentă), plângerile au rămas, iar Consilul Concurenţei a mers mai departe cu urmărirea acestor activităţi.

Judecătorul acestui caz a găsit compania Apple vinovată de încălcarea drepturilor clienţilor pentru acces la reparaţii pentru dispozitivele lor, drepturi garantate de legile de protecţie a consumatorilor. Amenda pentru aceste abuzuri este de 9 milioane de dolari australieni, echivalenţi cu 6,6 milioane de dolari americani. Având în vedere că Apple este cea mai valoroasă companie din lume, cu o rezervă de cash imensă, probabil că această sumă poate fi considerată infimă, însă cu siguranţă compania va încerca să evite astfel de situaţii pe viitor având în vedere că există un precedent.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult