Carcasă aurie pentru HTC One

Carcasă aurie pentru HTC One

Urmând exemplul dat de Apple cu noul iPhone 5S în carcasă aurie, HTC va lansa o variantă Champagne Gold pentru top-ul său de gamă HTC One. La fel ca şi până acum, carcasa este realizată din aluminiu şlefuit cu inserţii ceramice, păstrând neschimbat designul ce a făcut din HTC One unul dintre cele mai apreciate modele smartphone de pe piaţă.

Dovada pentru existenţa noii opţiuni de culoare este imaginea unei carcase goală pentru HTC One, obţinută se pare într-una din fabricile din China. Vestea vine la scurt timp după prezentarea variantelor HTC One în carcasă albastră şi roşie, prima fiind confirmată deja pentru anumite magazine din Statele Unite, de unde va putea fi comandată începând cu 15 septembrie.

HTC One - albastru

Din păcate nu este clar dacă varianta aurie a telefonului este inclusă în noul lot de produse, sau va fi livrată mai târziu în această toamnă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult