Corning anunţă Vibrant Gorilla Glass, sticla care poate fi imprimată cu imagini color

21.04.2016
Corning anunţă Vibrant Gorilla Glass, sticla care poate fi imprimată cu imagini color

Multe smartphone-uri au apelat la sticlă pentru construcţia carcasei, însă acestea vin în general în culori simple, fără prea multe înscrisuri. Corning, compania care produce Gorilla Glass, a dezvăluit de curând un nou proces tehnologic proprietar, prin care poate să imprime imagini de înaltă rezoluţie pe suprafaţa de sticlă, oferind astfel noi opţiuni de personalizare pentru smartphone-uri. Noua sticlă imprimată va purta numele Vibrant Gorilla Glass şi va oferi producătorilor de hardware posibilitatea de a oferi produse cu design inedite.

Desigur, Vibrant Gorilla Glass nu va putea fi folosit pe toate smartphone-urile de pe piaţă. Majoritatea încă au sticlă doar pe partea din faţă, spaţiul de deasupra şi de sub display fiind singurul loc disponibil pe care ar putea fi aplicat un imprimeu colorat. De multe ori nici aceste spaţii nu sunt 100% disponibile, camera foto frontală, senzorul pentru lumină ambientală şi cel de proximitate, difuzorul, sau butoanele capacitive ocupând cea mai mare parte a suprafeţei. Cu toate acestea, Atât Samsung, cât şi alţi producători precum Xiaomi încă sunt interesaţi de lansarea de telefoane cu spate din sticlă.

Corning a declarat că producătorii pot deja să cumpere sticlă din gama Vibrant pentru a le integra în produsele care urmează să fie lansate. Se pare că liniile de producţie vor trebui să fie puţin schimbate, întrucât procesul de imprimare implică cerneală proprietară de la Corning, alături de un procedeu diferit de manufacturare. Probabil că cel mai devreme vom începe să vedem telefoane cu imprimeuri spre sfârşitul anului curent sau începutul anului viitor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult