Cuvântul Leica a fost interzis în China. Cum a ajuns numele partenerului Huawei să fie cenzurat

20.04.2019
Cuvântul Leica a fost interzis în China. Cum a ajuns numele partenerului Huawei să fie cenzurat

Leica este un nume cu greutate în domeniul fotografiei, mulţi fotografi profesionişti folosind echipamentele sale, acestea fiind considerate de multe decenii drept unele dintre cele mai bune de pe piaţă. În ultima vreme însă, numele Leica a fost asociat mai degrabă cu smartphone-urile Huawei, întrucât cele două companii colaborează pentru realizarea camerelor de pe seriile P şi Mate, care sunt recunoscute drept cele mai performante de pe piaţă. Este astfel puţin ciudat faptul că guvernul din China a interzis cuvântul „Leica” pe reţelele de socializare.

Această situaţie neplăcută pentru compania germană a început cu un clip de promovare numit „The Hunt”, realizat de o companie de producţie: F/Nazca Saatchi & Saatchi, divizia braziliană a celebrei agenţii de publicitate. Aceasta mai multe secvenţe simulate în care camerele foto Leica sunt folosite de fotojurnalişti, printre care care şi unul care a fost prezent în Beijing în 1989, în timpul protestelor pro-democraţie din Piaţa Tiananmen. În clip este prezentă inclusiv o imagine cu „omul care a oprit tancurile”, una dintre cele mai populare fotografii ale secolului 20, sugerând că personajul din clip este Jeff Widener, autorul original al imaginii. Întrucât discuţiile despre acest subiect sunt strict interzise în China, Leica este acum sub atenţia autorităţilor pentru acest clip.

Pe reţeaua de socializare Weibo, utilizatorii au început să posteze mesaje anti-Leica, un utilizator întrebând chiar „Meritaţi să colaboraţi cu compania patriotică Huawei?”. Autorităţile au intervenit şi au interzis cuvântul Leica pe acest serviciu. În consecinţă, Leica Camera AG, a declarat că acest clip nu a fost comandat de către companie şi că agenţia a făcut acest clip fără acordul său.

Emili Anderson, purtător de cuvânt Leica:

„Leica Camer AG trebuie, astfel, să se distanţeze de conţinutul prezentat în acel clip şi regretă neînţelegerile sau concluziile false care au fost trase.”

Se pare că parteneriatul Leica cu Huawei este extrem de important, dacă s-a ajuns în punctul în care compania trebuie să separe clipul de identitatea sa. China susţine Huawei din toate punctele de vedere, inclusiv împotriva acuzaţiilor Statelor Unite şi celelaltor ţări care au interzis echipamentele companiei. De altfel, în urma deciziei SUA de a chema reprezentanţii Huawei în instanţă pentru fraudă, obstrucţionarea justiţiei şi furtul de tehnologie, multe companii din China au încurajat angajaţii să cumpere produse Huawei, oferindu-le chiar şi reduceri pentru a susţine compania patriotică.

Această situaţie este cu atât mai tensionată întrucât în luna iunie se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din Piaţa Tiananmen, iar guvernul chinez nu recunoaşte acest eveniment drept ceva ce merită sărbătorit, deci orice menţiune a evenimentelor de pe internet din China va fi cu siguranţă eliminată.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult