Telefonul modular Ara apare pentru prima oară în faţa camerei într-un stadiu funcţional

30.10.2014
Telefonul modular Ara apare pentru prima oară în faţa camerei într-un stadiu funcţional

Telefonul modular Ara al celor de la Google îşi va face debutul undeva în cursul lunii ianuarie a anului viitor, atunci când vor fi lansate primele exemplare funcţionale destinate dezvoltatorilor interesaţi, iar echipa din spatele acestuia ne ţine atenţia trează oferindu-ne cu pipeta informaţii noi. După ce am aflat detalii despre preţ, despre anumite aspecte software sau hardware şi despre modul în care vor fi comercializate componentele, dezvoltatorii proiectului Ara ne arată primul model funcţional şi ne dau câteva detalii noi despre prototipurile viitoare.

Într-un scurt film de prezentare publicat pe canalul YouTube al partenerilor de la Phonebloks, terminalul modular Ara apare pentru prima oară în faţa camerei într-un stadiu suficient de avansat pentru a putea porni sistemul de operare Android. După cum se observa, Ara nu foloseşte încă Android L, aşa cum s-a promis, ci o versiune mai veche de Jelly Bean. După ce ne arată modul în care pot fi asamblate diversele componente, terminalul este pornit, dar dincolo de acest pas nu ni se mai prezintă multe lucruri interesante.

Pe lângă aceste succinte secvenţe media, inginerii companiei au dezvăluit totuşi câteva detalii interesante. În acest moment, prototipul terminalului modul Ara are numele de cod Spiral 1 si oferă un spaţiu pentru andocarea unor componente suplimentare care este limitat la doar 50% din suprafaţa sa totală.

În cadrul conferinţei Project Ara Module Developers Conference, care va avea loc la jumătatea lunii ianuarie, Google va prezenta însă prototipul Spiral 2. Acesta va oferi un spaţiu mult mai generos pentru modulele adiţionale, partea din spate urmând să poată fi folosită în totalitate pentru extinderea terminalului de bază. Mai multe detalii vom afla însă în data de 15 ianuarie 2015, evenimentul urmând să aibă loc concomitent la New York Buenos Aires şi Londra.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News