În ciuda construcţiei din sticlă, Galaxy Note8 este mai rezistent decât pare [VIDEO]

În ciuda construcţiei din sticlă, Galaxy Note8 este mai rezistent decât pare [VIDEO]

Galaxy Note8 este momentan, până la anunţul noului iPhone 8, cel mai scump smartphone de pe piaţă, deci cei interesaţi să îl cumpere probabil că vor dori să afle cât de rezistent este la şocuri şi alte pericole. Din fericire, JerryRigEverything, canalul de YouTube care supune telefoanele unor teste de anduranţă „dureroase” atât pentru dispozitive, cât şi pentru privitori, are deja un clip din care Galaxy Note8 reuşeşte să iasă destul de bine.

Avem pretenţia ca un telefon de 900 de dolari să reziste atât utilizării de zi cu zi, cât şi în timp, iar Samsung nu pare să fi făcut compromisuri nici de această dată la capitolul construcţie. Avem de a face cu un smartphone echipat cu sticlă Gorilla Glass 5 curbată pe ambele părţi care se zgârie foarte greu, o ramă metalică foarte rezistentă şi cu o protecţie din sticlă peste lentilele camerelor foto.

Asemeni altor modele echipate cu ecrane AMOLED, ecranul rămâne permanent afectat de temperaturi ridicate, în timp ce stylus-ul este realizat din plastic, însă partea exterioară este realizată din metal, pentru a se îmbina perfect cu restul telefonului. Nu în ultimul rând, telefonul nu se îndoaie atunci când este forţat.

La finalul testului, telefonul nu iese din tiparele deja stabilite de modelele precedente de la Samsung sau de alte modele premium de pe piaţă, însă cei care aveau dubii despre calitatea construcţiei lui Note8, pot acum să stea liniştiţi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult