iPhone 4S – upgrade major sau mutare de siguranţă?

05.10.2011
iPhone 4S - upgrade major sau mutare de siguranţă?

La un eveniment care a reuşit să dea peste cap traficul a mii de site-uri, Apple s-a prezentat cu un singur telefon nou. Din păcate, nu era telefonul aşteptat. În locul lui iPhone 5 am primit iPhone 4S şi dezamăgirea tuturor s-a putut citi clar în scăderea acţiunilor Apple. Mă întreb câţi şi-au vândut iPhone-ul cu centură argintie, bucuroşi că în câteva zile sau săptămâni vor face din nou senzaţie în cercul de prieteni cu ultimul smartphone semnat Apple? Unde mai punem faptul că, la prima vedere, iPhone 4 şi iPhone 4S arată identic?

iPhone 4S - un upgrade pentru iPhone 4

Noutăţile

Trecând peste dezamăgirea iniţială, Apple nu a stat degeaba în ultimul an. A luat procesorul dintr-un dispozitiv mare, tableta iPad 2 şi a reuşit să-l înghesuie într-un smartphone. Poate că veţi spune că întâlnim astfel de exemple şi în ecosistemul Android, însă tot trebuie să le dăm ceva credit inginerilor de la Apple. Cei care au apucat să se joace puţin cu noul iPhone 4S după lansare spun că telefonul pare să se mişte mai repede decât modelul anterior. Ne întrebăm însă de ce producătorul nu i-a lăsat să facă poze sau clipuri video în zona de hands-on.

Pentru cei care nu urmărit ştirile iniţiale, smartphone-ul vine cu un chipset A5 în care se găsesc un procesor dual core şi un procesor grafic nou. Se presupune că procesorul dual core rulează la 1 GHz, ajutat de 512 MB RAM. Dacă acesta ar trebui să ofere o performanţă dublă, procesorul grafic vine cu performanţe de şapte ori mai mari. Upgrade semnificativ? Cu siguranţă!

Ecranul Retina Display al lui iPhone 4 se regăseşte şi la iPhone 4S, însă camera foto a fost schimbată. Dacă nu ştiaţi, iPhone-ul a devenit una din camerele de top folosite de cei care urcă poze pe Flikr. Apple a decis că trebuie să le ofere utilizatorilor ceva peste medie şi a ales un senzor de 8 MP cu iluminare din spate.

Această tehnologie creşte calitatea imaginii la dimensiuni reduse ale senzorului şi este implementată de foarte mulţi producători de aparate foto compacte. Lentila din faţa senzorului are o diafragmă foarte deschisă, F2.4, lăsând mai multă lumină să treacă prin ea. Mai mult, lentila dispune de un filtru infraroşu, care ajută la obţinerea unor culori cât mai naturale. Filmarea full HD cu 30 de cadre pe secundă era absolut necesară. Sunteţi de acord că Apple merită încă o bilă albă? Eu cred ca da.

iPhone 4S - o nouă cameră foto

Noul iOS 5 este considerat de Apple cel mai avansat sistem de operare pentru mediul mobil. Printre noutăţile pe care le aduce se numărăr un nou sistem de notificări, aplicaţia iMessage pentru mesagerie instantanee între dispozitivele cu iOS 5 şi integrare cu Twitter. De asemenea, noul iPhone 4S oferă integrare iCloud. Toate datele din telefon, de la fotografii, aplicaţii, până la documente şi contacte, sunt stocate pe serverele online Apple şi sunt disponibile pe toate dispozitivele Apple ale utilizatorului.

Siri – asistentul care ştie tot

Cu 2-3 ani în urmă, Google uimea audienţa cu un sistem automat şi simplificat de căutare prin recunoaştere vocală. Îi spuneai „caut o pizzerie italiană în zonă” şi telefonul îţi afişa o listă cu adrese şi apoi te îndruma pe hartă spre ele. Siri este o aplicaţie similară, însă a fost extinsă de Apple în mai multe direcţii. Poţi şi acum să întrebi de un restaurant în zonă, însă Siri ştie şi dacă ai nevoie de umbrelă pentru a ajunge acolo sau dacă nu ai cumva o întâlnire în următoarele 30 minute.

iPhone 4S - noua aplicaţie Siri

Siri are la dispoziţie informaţiile din telefonul tău şi căutările de pe Internet. El este conectat la proiectul Wolfram Alpha, un site care acceptă întrebări de tot felul de la utilizatori şi încearcă să le răspundă cât mai bine. Pentru că are la baza un sistem de recunoaştere vocală, Siri poate fi folosit pentru dictareaSMS-urilor sau a email-urilor. De asemenea, conform celor de la Apple, Siri îşi îmbunătăţeşte constat precizia cu care poate recunoaşte vocea cuiva. Din păcate, momentan sunt disponibile doar limbile engleză, franceză şi germană.

Deşi este momentan lansată în versiune beta, aplicaţia Siri pentru iPhone 4S reprezintă un pas important pentru Apple. Producătorul a reuşit să fie la acest capitol cu un pas în faţa lui Google cu al lor Android. Numărul de facilităţi oferite de Siri poate creşte în timp şi dacă nu te deranjează să-ţi iei la întrebări telefonul în public, poţi accesa informaţii şi trimite mesaje mult mai repede decât prin tastare.

iPhone 4S - aceeaşi carcasă

Actuala gamă de telefoane de la Apple

În mod surprinzător, Apple păstrează trei modele pe piaţă. Preţurile pe care le voi menţiona în continuare sunt valabil în Statele Unite pentru un contract pe doi ani. iPhone 3GS cu memorie de 8 GB este încă disponibil şi va fi gratuit pentru noii abonaţi. iPhone 4 este păstrat şi el în magazine, dar va fi disponibil pe alb şi pe negru doar cu memorie de 8 GB. Preţul său peste ocean a fost redus la 99 $.

Cât despre iPhone 4S, el este disponibil în aceleaşi culori ca iPhone 4 şi va costa 199 $ cu 16 GB, 299 $ cu 32 GB şi 399 $ cu 64 GB de memorie internă. Precomenzile pentru iPhone 4S încep din 7 octombrie, iar telefonul va fi disponibil în magazine pe data de 14 octombrie. Aşa cum am spus, aceste date sunt valabile pentru Statele Unite.

Marea întrebare

Merită să fac un upgrade la iPhone 4? Răspunsul este dificil deoarece suntem diferiţi şi avem nevoi diferite. Apple a jucat aici o carte de siguranţă, însă a făcut-o îndeajuns de bine pentru a convinge fanii că le oferă un telefon nou.

La exterior, iPhone 4 şi iPhone 4S nu diferă aproape deloc. Doar pe spate pot fi citite modelul şi cantitatea de memorie, însă acestea nu sunt scrise cu litere foarte mari. În interior, avem cu adevărat un telefon nou. De la noul procesor şi până la camera foto, hardware-ul a avut parte de schimbări majore. Noutăţi avem şi pe partea de software şi chiar importante am putea spune. Din păcate, nu ştim momentan cât de uşor şi dacă va putea fi rulat Siri pe vechiul model. iPhone 4 suportă upgrade la sistemul de operare iOS 5.

Autonomia

Bateria lui iPhone 4S este identică cu cea a lui iPhone 4, iar Apple insistă că autonomia pentru convorbiri 2G şi 3G a rămas neschimbată. Doar timpul de stand-by a scăzut de la 300 ore la 200 ore şi nu ne miră, în condiţiile în care procesorul este acum dual core. Poate că mă hazardez puţin aici, însă din experienţa pe care o am cu alte procesoare dual core din segmentul mobil, autonomia globală a lui iPhone 4S ar trebui să fie mai mică decât a lui iPhone 4. Dacă nu va fi aşa, atunci Apple va primi un nou premiu pentru capacitatea de optimizare a sistemului de operare.

iPhone 4S - iOS 5 cu iMessage

Merită să faceţi un upgrade la iPhone 4? Eu cred că nu. Dacă nu vă deranjează performanţele camerei foto, puteţi aştepta să vedeţi ce se întâmplă cu suportul pentru Siri. iPhone 4 încă este un terminal excelent, iar iPhone 4S este puţin mai bun. Din păcate, arată la fel.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News