Multimedia
Camera foto
Simplistă de tot, cu oglindă pentru autoportret, lipsită de LED sau ceva lumină puternică pe post de bliţ, fără funcţia autofocus care ne ajută să scoatem poze mai bune chiar dacă performanţele aparatului nu-s geniale. Aşadar, fotografiezi prin simpla apăsare a butonului; nu ai treapta de mijloc ce permite focalizarea pe subiectul dorit. Telefonul primit spre testare scoate poze decente, chiar în condiţii nepotrivite de iluminare (de pildă seara, fotografiile făcute într-o încăpere slab iluminată cu neon sunt purecoase, dar perfect inteligibile). Culorile nu se potrivesc cu realitatea, nici cele realizate afară pe lumină naturală, parcă imaginile sunt "tratate" cu o tentă de albastru. Rezoluţie acceptabilă, 2 megapixeli. În modul de vizualizare a fotografiilor, acestea pot fi editate direct de pe mobil: redimensionare, tăiere, efect sepia şi altele.
Mai jos, două poze făcute ziua, cu lumină naturală destul de bună. Se vede tenta de albastru de pe imagini. Toate setările au fost pe AUTO, calitate SUPER FIN şi rezoluţia pe maximum (2MP). Click pentru a le mări.
Video
Înregistrările video cu acest telefon sunt perfect comparabile cu cele mai multe clipuri postate pe Youtube. Nu numai că rezoluţia se rezumă la 320x240 de pixeli, dar şi viteza de captare a imaginilor se limitează la 15 pe secundă. Adică clipul se vede sacadat, plus că în mod de vizionare full screen pe calculator, devine "şters".
Player MP3
Are egalizor cu vreo zece opţiuni (3D, Pop, Rock, Jazz, Live ş.a.). Melodiile se aud al naibii de clar şi relativ tare în difuzorul mobilului. Căştile stereo din pachet se descurcă şi ele de minune, au un sound viu, însă lipsit de başi. Problema e că nu mi-au intrat prea bine în urechi şi tind să cred că nu intră calumea nici în pavilioanele nedezvoltate ale copilaşilor cărora le este destinat un asemenea telefon. Playerul redă MP3 şi variaţiunile formatului AAC. Un mare minus, dacă compar LG KS360 cu dispozitive oarecum similare (Nokia Communicator) ţine de modul de cuplare al căştilor, anume pe mufă proprietară, aceeaşi în care introduci cablul USB ori cel de alimentare. Lipsa jack-ului de 2,5 ori 3,5 mm face imposibilă conectarea căştilor preferate. Evident, din aceste considerente nu poţi asculta muzică în căşti în timp ce încarci telefonul ori transferi date prin USB.
Radio FM
Prinde totul, nu iartă nimic. Este deci foarte sensibil, iar calitatea audiţiei e foarte bună cel puţin în căşti. Unii testeri s-au găsit sa scrie ca LG KS360 nu are radio FM (văzui eu în vreo două review-ri de pe situri celebre). Sigur că nu are, dacă nu-l cauţi cumva într-un meniu în care nu înţeleg ce caută: Orange Music (too much branding dăunează grav sănătăţii).
Reportofon
Excelent acest KS 360 pe post de instrument pentru înregistrarea unei conversaţii. Se descurcă foarte bine la vorbire normală (calmă, de discuţie la o cafenea) de la 1 metru distanţă de telefon. Nu bagă în seamă prea tare nici zgomotul ambiant. În plus, fişierele rezultate au dimensiuni foarte mici, cam 1KB pe secundă (vreo 3MB pe ora înregistrată). Formatul de comprimare este AMR, iar opţiunile de înregistrare sunt "general" şi "MMS" - fişiere şi mai mici, dar calitativ reduse, uşor de trimis prin MMS.
Autonomie
Bateria ţine vreo 2-3 zile dacă nu acorzi prea mare atenţie telefonului :-). Altfel, s-ar putea să-l bagi la priză şi o dată pe zi, mai ales dacă-l foloseşti în locul MP3 playerului ori a unui aparat foto.
În pachet
Găseşti un CD cu drivere, instrucţiuni de utilizare pentru telefon şi pentru serviciul de Internet Orange World, căşti stereo cu fir, cablu USB. Nu am găsit card de memorie şi nici feţe detaşabile de culori diferite care ar fi însemnat, eventual, un plus pentru puştani.
De rău
Lipseşte conectivitatea 3G. Bliţul şi autofocalizarea au fost "uitate". Web browser WAP 2.0 obosit, trebuie inlocuit cu ceva mai ok, de pildă un Opera Mini. Nu poţi cupla alte căşti, mai bune, nefiind prezentă vreo mufa jack standard.
De bine
Prezenţa unei tatstaturi complete QWERTY la fel de abordabilă ca cea de pe laptop (tastă Fn, Shift etc.). Reportofon excelent. Ecran relativ banal potrivit standardelor din zilele noastre - mă refer la rezoluţie şi număr de culori, dar "ochii" spun că-i de calitate şi are o bună luminozitate. Interfaţă intuitivă (cu mici aiureli, de pildă mutarea unor aplicaţii în meniul Orange World). Deşi memoria internă e limitată la 15MB, se poate majora până la 4GB cu carduri microSD, iar slotul e accesibil de pe laterală (nu scoţi capacul de pe spate/bateria). Preţ foarte bun în raport cu ceea ce ştie să facă, dar eşti legat de abonament.
Concluzia
Nu te gândi la KS360, văzându-l atât de interesant din punct de vedere vizual, ca şi la un BlackBerry. Nu este nici all-in-one şi ce-i mai crunt, nici nu se descurcă tocmai perfect cu funcţiile pe care le are. Este în primul rând un intrument de comunicare prin mesaje cu opţiuni de entertainment în momentele plicticoase de aşteptare: vizionare clipuri video, ascultat muzică, făcut oaresce poze. Nu-i nici kitsch, nu vreau să credeţi că nu-şi merită banii, iar dacă am fost cam răutăcios în multe privinţe cu LG KS360 e pentru că sunt pretenţios din fire. Personal îl recomand tinerilor din zilele noastre: cei cu capul prin nori, fiţoşilor, dar şi celor pasionaţi de ceva mai hobbyistic cum ar fi bloggingul.
Preţ şi disponibilitate
KS360 a intrat pe piaţa autohtonă în septembrie 2008, la un preţ de 99 euro (pentru abonament pe 12 luni în reţeaua Orange România). Teoretic ar trebui să fie disponibil în mai multe combinaţii de culori (negru, argintiu, alb, roz, bleu).
Dacă vrei să vizionezi câteva filmuleţe în care actorul principal este LG KS360, iată un punct de start.
Specificaţii:
- GSM 800/900/1.800MHz
- Ecran: 2.4 inci, QVGA, 262.144 culori
- Camera: 2MP, fără AF şi bliţ
- Memorie: 15 MB internă, slot card MicroSD
- Conectivităţi: Bluetooth, USB 2.0, GPRS
- Extra: radio FM, media player, reportofon, organizator
- Baterie: 800 mAh
- Dimensiuni: 101.5x51x16.8 mm
- Greutate: 106 grame







Symbian Carla nu va mai fi lansat, devine Feature Pack pentru Belle
HTC One XL – preţ şi disponibilitate în Europa
Windows Phone 7.5 necesar pentru accesul la Marketplace
După Full HD, telefoane mobile cu filmare 4K?
iPhone 5 cu ecran wide de 4 inch şi interfaţă reproiectată?
Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord
Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre

Comentariile utilizatorilor