LG V30, livrat într-o carcasă acoperită cu sticlă curbată şi cel mai performant sistem dual camera

01.08.2017
LG V30, livrat într-o carcasă acoperită cu sticlă curbată şi cel mai performant sistem dual camera

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea oficială, tot mai multe dintre dotările vârfului de gamă LG V30 sunt dezvăluite şi confirmate cu dovezi concrete, cum ar fi şi acest element de carcasă ce va fi aplicat peste spatele telefonului.

Cu un design asemănător modelului LG G6, dar adaptat la o scară mai mare, LG V30 vine echipat cu un ecran OLED de 6.0” care acoperă aproape toată partea din faţă a carcasei, lăsând doar suficient loc pentru camera frontală şi casca audio. Însă principalul element de atracţie ar putea fi sistemul dual camera prevăzut cu deschidere f/1.6, V30 primind astfel una dintre cele mai performante soluţii pentru poze pe timp de noapte sau în condiţii de lumină slabă.

În prezent, atât Samsung Galaxy S8 şi HTC U11 folosesc camere foto ce includ lentile cu deschidere f/1.7, LG având ocazia să surclaseze ambele vârfuri de gamă lansând un smartphone ajutat de o cameră foto cu performanţe şi mai bune în condiţii de lumină slabă. Bonus, unul dintre cele două grupuri optice ale camerei foto principale va avea lentile wide, ajutând captarea mai multor detalii în pozele realizate de aproape.

Potrivit listei preliminare cu specificaţii, LG V30 are la bază chipsetul Snapdragon 835, ajutat cu o cantate de 4 GB memorie RAM. Dispozitivul ar urma să fie dezvăluit înainte de finalul lunii august şi livrat cu versiunea Android 7.1.2.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult