Lumia 1520 – primul phablet cu ecran full HD semnat Nokia

Lumia 1520 - primul phablet cu ecran full HD semnat Nokia

Lansarea Nokia de astăzi de la Abu Dhabi nu a surprins pe nimeni. Ne aşteptam să vedem primul smartphone cu ecran full HD ce rulează Windows Phone 8 şi ştiam deja că el se numeşte Lumia 1520. Avem acum însă imaginea completă şi putem vorbi despre detaliile pe care nu le cunoşteam. Nokia are acum un phablet foarte performant şi el va reuşi să stea alături de competitorii ce rulează Android. Mai jos găsiţi o listă cu principalele specificaţii ale lui Lumia 1520.

Nokia Lumia 1520 - primul terminal cu Windows Phone 8 şi ecran full HD

  • Ecran: 6”, 1080×1920, ClearBlack IPS, Gorilla Glass 3
  • Sistem de operare: Windows Phone 8
  • Chipset: Qualcomm Snadragon 800
  • Procesor: 2,2 GHz, quad core, Krait 400
  • GPU: Adreno 330
  • RAM: 2 GB
  • Memorie internă: 32 GB
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 20 MP, stabilizare optică, PureView, dual LED
  • Filmare: full HD, 30 fps, patru microfoane
  • Cameră frontală: 1,2 MP, filmare 720p
  • WiFi: 802.11a/b/g/n/ac
  • 3G/LTE: HSPA 42 Mbps / 150 Mbps
  • Bluetooth: 4.0 LE
  • Altele: 4 microfoane, încărcare wireless
  • Baterie: 3.400 mAh
  • Dimensiuni: 163 x 85,4 x 8,7 mm
  • Greutate: 209 g

Nokia Lumia 1520 va fi cel mai performant smartphone din oferta producătorului, însă nu va detrona Lumia 1020 la capitolul foto. Camera folosită de noul model are un senzor de 20 MP şi vine cu tehnologia PureView. Asta înseamnă ea va oferi poze cu o calitate bună la o rezoluţie mai mică. De asemenea, senzorul mare va permite realizarea unui zoom 2x fără pierderea detaliilor. Trebuie făcută însă diferenţa între camera foto a lui Lumia 1520 şi cea a lui Sony Xperia Z1. În ciuda rezoluţiei similare a senzorului, camera de la Nokia ar trebui să ofere rezultate superioare datorită funcţie de oversampling şi a sistemului optic de stabilizare a imaginii.

Nokia Lumia 1520 - cameră foto PureView cu senzor de 20 MP

Din punct de vedere al construcţiei, Lumia 1520 vine cu o carcasă unibody din plastic. Ea are o grosime de 8,7 mm, însă cred că producătorul nu a măsurat-o în dreptul camerei foto, ce iese uşor în evidenţă. Ecranul cu tehnologie ClearBlack (IPS) este protejat de Gorilla Glass 3 şi permite acum afişarea a trei coloane de tile-uri în sistemul de operare. Deasupra lui găsim o camera foto cu unghi foarte larg, optimizată pentru convorbiri video HD.

Nokia Lumia 1520 - profil subţire şi butoane ceramice

Phablet-ul Nokia are în dotare o baterie generoasă, dar greutatea carcasei nu este excesiv de mare. Butoanele laterale sunt ceramice şi sunt amplasate destul de ergonomic. Chipset-ul din dotare este cel mai puternic de pe piaţă şi ne aşteptăm ca Windows Phone 8 să se mişte impecabil. Pentru convorbiri clare şi filmare video de calitate, Nokia a integrat în carcasa lui Lumia 1520 patru microfoane. Noul terminal va veni şi cu câteva aplicaţii noi. Nokia a prezentat Beamer, o aplicaţie de partajare multimedia, Storyteller, ce poziţionează pe harta lumii pozele şi clipurile realizate cu telefonul.

Nokia Lumia 1520 surportă încărcare wireless

Nokia Lumia 1520 va fi disponibil în patru culori (alb, galben, roşu şi negru) şi va costa aproximativ 750 €. El va intra pe câteva pieţe europene la finalul acestui an. În ţara noastră el ar putea ajunge oficial la începutul anului viitor.

Culorie disponibile pentru carcasă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News