La aproximativ un an de la apariţia lui Defy, Motorola a anunţat un nou smartphone proiectat să reziste în condiţii meteo nefavorabile, dar şi în mediul subacvatic - Motorola Defy Plus (Defy+). Despre plusul din denumire putem spune că se potriveşte la fix după ce, chiar la începutul acestei săptămâni, Google a achiziţionat divizia de dispozitive mobile a Motorola.
Revenind la smartphone-ul Defy+, acesta nu impresionează pe partea de hardware, cu toate acestea are o configuraţie ce-l propulsează printre telefoanele performante: CPU la 1 GHz (single core), 512 MB RAM, ecran capacitiv de 3.7 inch cu 480 x 854 pixeli rezoluţie, Gorilla Glass, cameră de 5 MP cu autofocus, HSDPA, Wi-Fi 802.11n + hotspot şi GPS. Acumulatorul are o capacitate de 1700 mAh.
Sistemul de operare este Android 2.3 Gingerbread.
Certificarea IP67 garantează funcţionarea telefonului scufundat în apă de maximum 1 metru şi timp de până la 30 de minute, precum şi rezistenţa la pătrunderile de praf.
Motorola Defy Plus este programat să apară la rafturi începând din septembrie, mai întâi în Germania, apoi şi pe restul pieţelor din Europa şi America. Preţul se estimează a fi în jurul a 269 de Euro, la care se adaugă TVA-ul şi adaosul comercial.






Symbian Carla nu va mai fi lansat, devine Feature Pack pentru Belle
HTC One XL – preţ şi disponibilitate în Europa
Windows Phone 7.5 necesar pentru accesul la Marketplace
După Full HD, telefoane mobile cu filmare 4K?
iPhone 5 cu ecran wide de 4 inch şi interfaţă reproiectată?
Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord
Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre

Comentariile utilizatorilor