Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Anunţată încă din mai, cea de-a doua generaţie a seriei RAZR a fost lansată de Motorola astăzi. Dacă prima serie a văzut lumina zilei în Hong Kong, RAZR 2 a fost lansată momentan doar pe piaţa din Statele Unite.
RARZ 2 se prezintă sub acelaşi aspect subţire cu care ne-a obişnuit predecesorul său. Cu toate acestea noua serie este diferită. La prima vedere pare mai atrăgătoare, iar cei 2 mm în minus reduc grosimea telefoanelor până la 13.4, respectiv 11.9 mm, în funcţie de model. Carcasa, construită din aluminiu, magneziu şi ceva plastic, este ataşată unui cadru din INOX, ce îi sporeşte rezistenţa minionului telefon; chiar avea nevoie. Atât ecranul acoperit cu un geam din sticlă minerală, cât şi carcasa au o rezistenţă sporită la zgârieturi.
MOTORAZR² există, pentru un moment, în trei variante: V9 (3G HSDPA), V9m (3G EVDO CDMA) şi V8 (GSM), acaparând astfel toate reţelele de telefonie mobilă şi de transfer de date.

O istorie încununată de succes
Puţini ştiu că primul RAZR, denumit şi V3, a avut un succes imens, ce a făcut ca telefonul să fie printre cele mai vândute echipamente electronice din istorie. A fost lansat în 2004, iar în mai anul trecut, V3-ul se vânduse deja în peste 50 milioane de exemplare. În momentul de faţă se preconizează, nu există date oficiale, că RAZR V3 ar fi depăşit suma de 100 milioane de unităţi comercializate. Aceasta îl încadrează în Top5 al celor mai vândute gadget-uri de pe piaţă. Primul loc este ocupat de Nokia 1100, al doilea de PlayStation 2, iar pe locul al treilea se află toată seria iPod. Cea de-a patra poziţie este ocupată de RAZR V3. Nu cred că succesul va mai fi reeditat cu RAZR 2, iar aceasta datorită unor concurenţi serioşi, printre care se află şi iPhone.






HTC Explorer - o invitaţie în lumea Android
Motorola Motoluxe - un nou smartphone de lux?
Nvidia va expune la MWC telefoane şi tablete quad core
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
LG ne arată Optimus VU, un smartphone cu ecran de 5 inch
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor