Nokia 5230
  • Currently 4.2/5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
4.2 (32 voturi)
Nokia 5230 - cel mai ieftin touchscreen de la finlandezi

Nokia 5230 - cel mai ieftin touchscreen de la finlandezi

10 august 2010 | 14:00 Daniel Ion Comentarii 24

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!
Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Trebuie să recunoaştem că Nokia 5800 XpressMusic a fost un telefon care a făcut istorie. Mai bine mai târziu decât niciodată, gigantul producător de telefoane mobile a intrat pe segmentul terminalelor full touch. Unii spun că nu le-a ieşit ceva bun din prima, însă telefonul a fost foarte râvnit la vremea sa. Fiind topul de gamă, cei de la Nokia trebuiau să lanseze şi versiuni mai accesibile. Producătorul s-a apucat să elimine dotări şi aşa au apărut Nokia 5530 şi Nokia 5230. Despre acesta din urmă vom vorbi în continuare, fiind încă unul din telefoanele atractive ale momentului.

Nokia 5230 - un 5800 XpressMusic mai ieftin

Construcţie şi accesorii

Din punct de vedere al dimensiunilor, Nokia 5230 şi 5800 nu diferă nici măcar cu o jumătate de milimetru. Deşi ne-am fi aşteptat ca un telefon mai puţin dotat să fie mai uşor, terminalul de faţă este cu 6 g mai greu decât topul de gamă. Plasticul folosit nu arată rău, dar are un aspect puţin mai ieftin comparativ cu 5800. Una din cele mai evidente diferenţe vizuale este lipsa benzii colorate. La o privire mai atentă se poate observa că lipseşte unul din difuzoare, camera secundară, iar camera principală nu dispune de LED-uri.

Capacul care acoperă bateria nu mai are modelul specific lui Nokia 5800, dar poate fi înlocuit cu alte două capace colorate care se găsesc în pachet. Deoarece Nokia 5230 este un terminal accesibil ca preţ, headset-ul livrat în pachet este unul modest. Calitatea audio este în cel mai bun caz decentă şi nu face dreptate ieşirii audio de calitate cu care este dotat terminalul. Deşi dispune de un port microUSB, folosit la ora actuală atât pentru transferul de date, cât şi pentru încărcarea bateriei, telefonul acceptă alimentare doar prin intermediul mufei dedicate. Cablul de date lipseşte din pachet, însă veţi găsi un şnur elastic cu o pană ca de chitară la capăt. Aceasta înlocuieşte stilus-ul cu care este dotat Nokia 5800. Cardul de memorie va trebui cumpărat de utilizator, Nokia 5230 suportând o capacitate maximă de 16 GB.

Nokia 5230 cu handsfree-ul inclus în pachet

Dotări

Nokia a păstrat acelaşi procesor ARM 11 la 434 MHz şi aceeaşi cantitate de 128 MB de memorie RAM. Memoria internă însă a fost uşor redusă de la 81 MB la 70 MB. Suportul 3G HSDPA la 3,6 Mbps şi modulul GSM au fost la rândul lor păstrate, însă placa de reţea wireless a dispărut de pe lista dotărilor lui Nokia 5230. Camera de 3,15 MP cu autofocus şi blitz s-a transformat la modelul de faţă într-una modestă de 2 MP fără dotări avansate. Deşi avem aceeaşi baterie de 1.320 mAh, autonomia specificată pentru convorbiri şi redare audio este puţin mai mică decât la 5800.

Software

Nokia 5230 este un telefon care aduce experienţa de lucru cu sistemul de operare Symbian^1, o denumire mai scurtă pentru Symbian 9.4 S60, a cincea ediţie. Lista aplicaţiilor disponibile este destul de lungă, dar nu se compară cu cea pentru Android. Pentru că este un terminal mai ieftin, telefonul de faţă nu vine cu o suită office. Utilizatorii interesaţi trebuie să cumpere una. Tastatura QWERTY de pe ecran este destul de utilă, însă pentru SMS-uri se potriveşte mai bine cea alfanumerică asistată de predicţie. În cazul în care este folosită cea QWERTY, zona de text este limitată la trei rânduri cu 5-6 cuvinte pe fiecare. Puteţi să încercaţi şi recunoaşterea scrisului de mână, dar personal mi se pare o metodă foarte lentă. Redactarea unor teste lungi este posibilă, dar este recomandat un model cu tastatură fizică pentru a răspunde mai repede la e-mail-uri.

Nokia 5230 - cu senzor de proximitate, dar fără cameră frontală

Aplicaţiile compatibile se instalează foarte uşor folosind interfaţa integrată în Nokia 5230 şi plecând de la premiza că telefonul se poate conecta la Internet prin intermediul conexiunii 3G. O apăsare lungă pe butonul central de sub ecran activează task managerul de unde pot fi închise aplicaţiile fără a mai fi afişate pe ecran. Am fost puţin nemulţumit de faptul că lista apelurilor şi lista contactelor rămân deschise în fundal după ce se realizează un apel şi trebuiesc închise cu ajutorul task mangerului. Navigarea prin liste se poate face şi trăgând cu degetul peste ecran, o funcţie care nu a fost introdusă de la început pe 5800. Ea nu este însă valabilă în meniuri cu icon-uri.

Multimedia

Nokia 5230 este avantajat la acest capitol de ecranul mare, însă aspectul său se potriveşte mai mult pentru clipuri video decât pentru imagini. Editorul de imagini oferă destul de multe opţiuni, printre care se numără şi redimensionarea sau decuparea imaginilor. Clipurile video nu pot fi modificate, iar lista de fişiere compatibile este destul de scurtă, însă ele sunt redate foarte bine pe ecran. Cu un editor video gratuit veţi putea să comprimaţi episoade din serialele preferate şi să le vizionaţi în autobuz sau în metrou, dacă sunteţi interesaţi. Aveţi însă nevoie de un card microSD cu capacitate generoasă. Telefonul nu este livrat cu card.

Nokia 5230 - camera de 2 MP şi butoanele laterale

Camera foto este mai mult sau mai puţin utilă la cei 2 MP ai săi. Fără blitz şi fără autofocus va trebui să vă mulţumiţi doar cu poze cu o calitate slabă. Doar portretele şi cadrele apropiate pot fi considerate cu greu acceptabile în lumină naturală puternică. Veţi găsi câteva mai jos pentru a vă face o idee. Printre setări se numără trei nivele ISO, compensare pentru expunere şi ajustarea balansului de alb. Filmarea video este limitată la rezoluţie VGA cu 25 fps, fiind disponibil şi un mod wide cu rezoluţia de 640x352. Un minut de filmare ocupă aproximativ 20 MB, fişierul salvat pe card având extensia MP4. Volumul difuzorului integrat este decent, însă pe cel al căştii l-am găsit insuficient în unele medii zgomotoase.

Nokia 5230 - ieşirea audio de calitate

Autonomie

Cu o utilizare uşoară a conexiuni 3G şi a aplicaţiilor complexe, bateria BL-5J s-a consumat în aproximativ 3 zile. În acest timp am avut o oră şi jumătate de convorbiri, o jumătate de oră de navigare pe Internet şi am ascultat muzică timp de o oră. Folosind intens browser-ul Web, aplicaţia pentru navigaţie Ovi Maps şi ascultând muzică mai multe ore, autonomia s-a redus la o zi şi jumătate. Pe de altă parte, timpul de stand-by ar putea fi extins la patru zile dacă Nokia 5230 este folosit pentru convorbiri scurte. Toate aceste teste au fost realizate în condiţii de semnal foarte bun.

Alte aspecte

Ecranul nu se vede bine în soare puternic şi s-ar putea să nu fiţi mulţumiţi dacă vă decideţi să folosiţi Nokia 5230 pe post de sistem de navigaţie. Producătorul oferă însă un suport pentru maşină celor interesaţi. Dimensiunile terminalului sunt de 111 x 52 x 15,5 mm, iar greutatea sa este de 115 g. Un senzor de deasupra ecranului dezactivează matricea sensibilă la atingere atunci când telefonul este dus la ureche, iar cu ajutorul accelerometrului sunetul de apel şi alarmele sunt oprit prin întoarcerea telefonului. Apăsarea pe ecran poate fi confirmată cu o vibraţie scurtă. În unele cazuri, selectarea unei opţiuni sau a unei iconiţe necesită două apăsări, un fel de dublu-click ca la PC.

Nokia 5230 - opţiunile colorate, incluse în pachet

Concluzie

Nokia 5230 nu este nici pe departe un telefon perfect, însă la preţul său ar putea oferi combinaţia optimă de facilităţi pentru mulţi utilizatori, amatori de ecrane mari, tactile. Ecranul cu rezoluţia generoasă, sistemul de operare, aplicaţia pentru navigaţie prin GPS, conexiunea 3G şi ieşirea audio de calitate se numără printre atuurile sale. La polul opus avem lipsa cardului şi a cablului de date din pachet, camera foto foarte limitată, lipsa unei suite office şi faptul că nu se poate încărca prin portul microUSB. Nu putem trece lipsa conexiunii WiFi pe aceeaşi listă deoarece preţul redus nu o justifică. La data redactării articolului, Nokia 5230 este în oferta Vodafone şi poate fi achiziţionat la liber cu aproximativ 550-600 de lei.

Nokia 5230 - multe dotări la un preţ foarte atractiv

Plusuri şi minuri:

[+] ecranul generos cu rezoluţie mare
[+] navigaţie cu Ovi Maps prin GPS
[+] 3G, accelerometru, senzor de proximitate
[+] ieşire audio de calitate prin jack 3,5 mm
[+] preţ atractiv
[-] fără card şi cablu de date în pachet
[-] cameră foto foarte limitată
[-] fără suită office
[-] nu se încarcă prin portul microUSB

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI