Nokia 808 PureView a ajuns în redacţia Go4it

Nokia 808 PureView a ajuns în redacţia Go4it

Anunţat la Barcelona în cadrul Mobile World Congress, unde dealtfel a şi primit premiul Best New Mobile Handset, Device or Tablet, Nokia 808 PureView a ajuns în redacţia Go4it, un review detaliat urmând să fie publicat în zilele următoare.

Un terminal mare şi greu, având 123.9 x 60.2 x 13.9 mm şi 169 de grame, Nokia 808 PureView este un terminal cam depăşit din punct de vedere hardware şi software în acest moment, singura sa raţiune de a exista fiind camera foto cu noile sale tehnologii de captură.

Nokia PureView 808 (ecran)

Nokia PureView 808 (camera)

Primul terminal care foloseşte tehnologia de oversampling PureView, Nokia 808 oferă un senzor cu o rezoluţie de 41MP (38MP reali în cazul capturii 4:3 şi 34MP în cazul capturii 16:9) şi dimensiuni mari (1/1.2″), optică Carl Zeiss cu f/2.4, procesor dedicat pentru imagine şi captură video 1080p la 30 de cadre pe secundă cu focalizare continuă.

Nokia 808 PureView 5MP Creative Mode

Nokia 808 PureView 5MP Creative Mode

Nokia 808 PureView 5MP Creative Mode

Nokia 808 PureView 5MP Scene Mode Macro

Deşi este posibilă captura la rezoluţiile mari susmenţionate, Nokia 808 PureView este gândit pentru captura la rezoluţii de 8 sau 5MP, unde algoritmii de oversampling permit realizarea unor imagini cu detalii bogate. Cum cea mai atractivă parte a terminalului este camera, am ataşat mai sus patru eşantioane şi vom reveni cu comparaţii în cadrul review-ului.

 

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News