Nokia X2-02 – dual SIM cu butoane pentru controlul muzicii

02.12.2011
Nokia X2-02 - dual SIM cu butoane pentru controlul muzicii

Poate că aţi uitat că Nokia face şi alte telefoane decât Nokia N9 şi Lumia 800. De-a lungul timpului, producătorul finlandez s-a impus pe foarte multe pieţe cu modele accesibile şi de calitate. Nokia X2-02 îmbină multe calităţi: este ieftin, are slot-uri pentru două SIM-uri şi butoane dedicate pentru redarea melodiilor.

Nokia X2-02 - cu butoane pentru controlul muzicii

Designul telefonului ne este familiar. El este aproape identic cu cel al gălăgiosului Nokia X2-05 lansat în această toamnă. Pe latura din stângă a fost adăugat un buton Play/Pause, iar pe latura opusă găsim butoanele pentru volum şi slot-ul pentru SIM-ul 2. Probabil că primul SIM se introduce sub baterie. Pentru a oferi un uşor nivel de personalizare, Nokia X2-02 este oferit unul din cele cinci capace colorate diferit. Nu sunt incluse toate în pachet, aşa cum se procedează la modele mai scumpe.

Nokia X2-02 - camera foto şi un difuzor foarte puternic

Încărcarea bateriei lui Nokia X2-02 se face cu încărcătorul cu mufă de 2 mm şi nu prin mufa microUSB. În pachet este inclus un headset stereo obişnuit cu mufă de 3,5 mm. Memoria internă este probabil foarte mică, stocarea muzicii fiind posibilă doar pe un card microSD. Ecranul de 2.2″ are rezoluţia de 240×320 pixeli. Nokia X2-02 dual SIM, cu o greutate de 93 g, producătorul va care 60 € în viitorul apropiat.

Nokia X2-02 - dual SIM accesibil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News