OnePlus 2 disponibil acum doar în varianta mai scumpă

25.01.2016
OnePlus 2 disponibil acum doar în varianta mai scumpă

OnePlus a reuşit să aducă modelul „2” în 2015 care oferea specificaţii de top la un preţ redus, însă se pare că varianta de bază nu este foarte populară în vest. Întrucât există doar două versiuni ale smartphone-ului, iar numai una se vinde bine printre europeni şi americani, compania chineză a decis să elimine varianta mai ieftină din ofertă pentru aceştia, păstrând-o doar pentru ţările din est precum China şi India.

Conform declaraţiilor oficiale ale reprezentanţilor companiei, clienţii din Uniunea Europeană şi Statele Unite vor putea comanda de pe site-ul oficial doar modelul OnePlus 2 cu 64 GB spaţiu de stocare, cel cu 16 GB fiind delistat din ofertă. Se pare că în regiunile estice, varianta cu 16 GB este mult mai populară, în special datorită preţului scăzut, însă nevoile din vest nu se împacă prea bine cu spaţiul de stocare limitat, fără opţiune de expansiune cu ajutorul cardurilor microSD.

Astfel, preţul de pornire al lui OnePlus 2 devine puţin mai mare. În loc de 350 de euro, cât costa versiunea cu 16 GB stocare, cei care îşi doresc un astfel de smartphone vor trebui să scoată din buzunar 400 de euro. Desigur, spaţiul de stocare de patru ori mai mare ar trebui să fie un avantaj bine venit, însă pentru o parte dintre utilizatori acei 50 de euro în plus ar putea fi factorul care să ducă la alegerea unui smartphone realizat de o altă companie, chiar dacă acest lucru înseamnă specificaţii tehnice mai slabe.

Pentru ceea ce oferă, OnePlus 2 este în continuare un telefon atractiv, multe companii oferind modele din gama mid-range sau mid-range premium la un preţ similar. Din fericire, cei care îşi doresc un smartphone OnePlus 2 pot acum face comandă fără să aştepte, întrucât din luna decembrie acesta este disponibil la vânzare fără a necesita o invitaţie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult