OnePlus 6 a fost deblocat cu ajutorul unei fotografii

31.05.2018
OnePlus 6 a fost deblocat cu ajutorul unei fotografii

În ciuda faptului că deblocarea telefonului prin intermediul recunoaşterii faciale exista pe Android de multă vreme, abia după lansarea iPhone X mulţi producători s-au grăbit să implementeze astfel de funcţii. Se pare însă că tehnologia bazată pe camera frontală nu a avansat foarte mult în ultimii ani, noul OnePlus 6 putând fi „păcălit” printr-o simplă fotografie trasă la imprimantă.

OnePlus nu prezintă funcţiile sale de deblocare prin recunoaştere facială drept o metodă de securitate, ci mai degrabă ca pe o capabilitate care să uşureze utilizarea normală. Desigur, amprenta şi parola alfanumerică rămân pentru utilizatorii de OnePlus 5T şi OnePlus 6 cele mai bune metode de a securiza dispozitivul.

Astfel, nu este de mirare că o fotografie cu utilizatorul dispozitivului ţinută în faţa unei alte persoane şi mişcată uşor să pară naturală, păcăleşte sistemul. Spre diferenţă de Face ID de la Apple, OnePlus nu beneficiază de camere cu infraroşu şi nici de proiector cu laser pentru a primi înapoi o reprezentare tridimensională a feţei.

Soluţiile de la Huawei şi Samsung sunt însă puţin mai avansate, Samsung folosind şi cititorul de iris, în timp ce Huawei verifică dacă ochii utilizatorului sunt deschişi. Singurul sistem care are posibilitatea să fie la fel de bine securizat precum cel de la Apple pare să fie cel de pe noul Xiaomi Mi 8 Explorer Edition, care foloseşte tehnologie similară. Până când nu sunt toate dispozitivele Android echipate cu astfel de componente, plăţile şi accesul la fişiere securizate probabil că nu vor putea fi activate doar prin intermediul feţei.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult