Primele imagini oficiale cu Huawei P10 şi P10 Plus au fost „scăpate” pe internet

Huawei P10 refuză să dispară din atenţia publică, primele imagini oficiale pe cu ambele variante ale telefonului fiind scăpate pe internet. Asemeni modelului Mate 9, avem de a face cu un P10 în variantă standard, cu ecran plat şi cu o variantă „Plus”, echipată cu ecran curbat pe ambele părţi. Hardware-ul celor două telefoane ar putea fi însă identic la interior, doar rezoluţia display-ului fiind diferită între cele două modele.

Modelul standard a mai apărut pe internet încă din luna noiembrie în varianta Rose Gold, când a fost depistat în China. La acel moment, prototipul folosea logo-uri şi denumiri generice, pentru a proteja identitatea sa adevărată, însă noile imagini cu produsul final confirmă faptul că este vorba despre acelaşi telefon. Noile fotografii prezintă un dispozitiv similar în formă şi design cu P9, marea diferenţă fiind mutarea senzorului de amprentă de pe spate pe partea din faţă. Sistemul dual-camera Leica este în continuare prezent, iar carcasa este afişată în trei opţiuni de culoare: albastru, roz şi verde. Huawei P10 ar trebui să vină echipat cu un display Full HD de 5,2".

P10 Plus, în schimb va împrumuta câteva elemente de design de la modelul Mate 9 Pro, fiind echipat cu ecran QHD de 5,5" şi spate metalic curbate la margini. Sistemul dual-camera Leica este de asemenea prezent, însă senzorul de amprentă încadrat într-un pătrat rotunjit la colţuri rămâne pe partea din spate, asemeni seriei P9. Sub display se regăseşte însă numele „Huawei”.

Ambele variante vor fi livrate în versiunea de bază cu chipset Kirin 960, 4 GB memorie RAM şi 32 GB sau 64 GB spaţiu de stocare. Alternativ, cei care îşi doresc o versiune mai performantă, pot opta pentru o variantă premium cu 128 GB spaţiu de stocare şi 6 GB memorie RAM. Lansarea va avea lor pe 26 februarie, cu o zi inainte de debutul evenimentului Mobile World Congress 2017.

 

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat