Qualcomm actualizează Krait şi anunţă două procesoare noi

08.01.2013
Qualcomm actualizează Krait şi anunţă două procesoare noi

După ce NVIDIA a prezentat ieri noul şi puternicul chip Tegra 4, a venit rândul liderului pieţei procesoarelor pentru platforme mobile să-şi anunţe noutăţile. Compania Qualcomm a anunţat două noi versiuni ale nucleului său Krait, care a fost una dintre surprizele hardware plăcute ale anului trecut, şi doua noi procesoare care sa le folosească.

Cel mai mic dintre noile nuclee, Krait 300, este o versiune îmbunătăţită a actualului model folosit de Qualcomm. Krait 300 aduce un spor de viteză, acesta putând atinge frecvenţe de 1,9 GHz faţă de cei 1,5 GHz posibili în prezent,  implementează prefetch preemptiv pentru memoria cache Level 2 şi îmbunătăţeşte predicţia pentru execuţia out-of-order a instrucţiunilor. Aceste îmbunătăţiri se vor reflecta în performanţele superioare în virgulă mobilă, ceea ce va reduce diferenţa de performanţă faţă de nucleele Cortex-A15.

Cel de-al doilea produs anunţat, Krait 400, este nucleul care va fi folosit de procesoarele de top de la Qualcomm. Pe lângă toate îmbunătăţirile menţionate în cazul Krait 300, versiunea 400 va fi fabricată într-un proces tehnologic superior care va permite atingerea vitezei de 2,3 GHz, va oferi o memorie cache Level 2 mai rapidă şi un controller de memorie cu performanţe superioare.

Primul produs care foloseşte aceste nuclee este noul Snapdragon 800. Odată cu lansarea acestuia, Qualcomm a anunţat şi redenumirea vechilor familii A1, S2 S3 şi S4 în Snapdragon 200, 400, 600 şi 800. Noul Snapdragon 800 oferă patru nuclee Krait 400 tactate la 2,3 GHz, un procesor grafic Adreno 330 care este cu circa 50 de procente mai rapid decât anteriorul vârf de gamă Adreno 320, un modem radio 2G/3G/4G compatibil cu LTE UE Cat 4, adaptor WI-Fi 802.11ac şi o interfaţă dual-channel DDR3 cu memoria RAM.

Cunoscut până acum ca APQ8064T, Snapdragon 600 este cel de-al doilea procesor anunţat, iar acesta este o versiune superioară a cunoscutului APQ8064 care motorizează terminalele LG Optimus G, Google Nexus 4, HTC Butterfly sau Sony Xperia Z. Faţă de acesta din urmă, Snapdragon 600 pretinde că va aduce un spor de viteză de circa 40 de procente, parţial datorită sporului de viteză, parţial datorită îmbunătăţirilor arhitecturale.

Qualcomm Snapdragon 800 va fi disponibil undeva la jumătatea acestui an, în timp ce versiunea mai modestă Snapdragon 600 va fi disponibilă în trimestrul doi al acestui an.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News