Samsung Galaxy S III – primele detalii şi o randare

28.02.2012
Samsung Galaxy S III - primele detalii şi o randare

Am vrea să vă spunem că imaginea de mai jos este a lui Samsung Galaxy S III, însă nu putem. Aceasta este o randare ce însoţeşte primele detalii despre unul din cele mai aşteptate smartphone-uri are lui 2012. Samsung nu venit cu el la MWC 2012 şi este posibil să aştepte câteva informaţii scăpate din curtea Apple despre iPhone 5. Topul de gamă al producătorului coreean va veni cu un ecran de 4.8″, cu raport 16:9 al dimensiunilor. Zvonurile fac referire la un „Blu-ray display”, o combinaţie ciudată de termeni, dar care ar avea sens într-un fel.

O posibilă imagine a lui Samsung Galaxy S III

Imaginea unui film Blu-ray are o rezoluţie de 1920×1080 pixeli. Dacă ecranul lui Samsung Galaxy S III va avea aceeaşi rezoluţie, atunci avem o problemă majoră. Experienţa personală spune că este greu să te descurci cu rezoluţie full HD pe un ecran de 13″. Pe de altă parte, Samsung poate folosi patru pixeli fizici pentru a afişa unul al imaginii. În felul acesta, ochiul uman nu va mai fi în stare să observe spaţiul dintre pixeli şi imaginea va fi mult mai fină.

Pe spatele lui Samsung Galaxy S III vom găsi o cameră foto cu senzor de 8 MP. Ne aşteptăm ca aceste să fie de tip BSI, pentru a putea concura cu alte modele ce sunt deja lansate. Camera frontală va avea un senzor de 2 MP. Motorizarea sistemului de operare Android 4.0 este realizată de un chipset Samsung Exynos cu procesor quad core la 1,5 GHz.

Pentru a putea combate sugestiile de copiere a designului din partea Apple, Samsung va pune Galaxy S III într-o carcasă ceramică. Ea ar trebui să fie rezistentă şi foarte plăcută la atingere. Cum spuneam, imaginea de mai sus este doar o randare, dar face referire la un design cu margini foarte înguste ale ecranului. Samsung Galaxy S III este aşteptat în intervalul mai-iunie 2012.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News